Acasa

“Acasa” trebuie sa fie unul dintre cuvintele cele mai flexibile din dictionar, pentru ca are atatea intelesuri diferite. Pentru Alina, acasa e la Constanta, desi sta in Bucuresti de patru ani, pentru Mazi acasa e nicaieri si mai ales nu intr-un loc unde sta cu chirie din februarie, pentru Alex acasa e la parintii lui acasa, pentru un bun amic de-al meu acasa e acolo unde e sticla de bere.

Pentru mine, acasa este un sentiment, nu o posesie si de aceea acasa poate cuprinde foarte multe spatii, obiecte, locuri sau intamplari unde ma simt acasa si unde revin mereu, zambind. Mi-e greu sa renunt la ele, sa ma desprind, sa mut “acasa” din suflet catre un alt acasa, mai adecvat. Cand m-am mutat in garsoniera mea, in primavara lui 2002, era prima mea casa din Bucuresti. Noaptea tarziu, dupa doua zile epuizante de asamblat mobila, dat gauri in pereti, ales covor, scaune si alte alea, cand am terminat de despachetat ultima cutie si de aranjat aleator carti si lumanarele pe rafturi, m-am prabusit pe canapea simtindu-ma, din tot sufletul, acasa. La fel ma simt de fiecare data cand deschid usa camerei mele din liceu, de acasa… momentul precis cand deschid usa aceea ma face sa ma simt acasa, din nou, desi alta decat cea care a locuit pe vremuri acolo, dar tot acasa.

Nu e vorba de posesie, de obiectele de acolo care sunt ale mele, despre valoarea sau istoria lor, e vorba mai mult de sentimentul familiar pe care il am cand ma asez la birou, ca in atatea nopti, sa lucrez, cand las o carte pe masuta de langa pat, pe jumatate adormita, la ore tarzii si cum sting apoi lumina pe ghicite. Intr-o oarecare masura, ma defineste intr-un fel ciudat spatiul dintre obiecte, distanta precisa la care plasez, de fiecare data, cana de ceai, pe care o nimeresc apoi fara gres prin somn. Si toate astea se intamplau, in mod miraculos, intr-una dintre cele mai dezordonate locuinte din acest oras, probabil pentru ca lucrurile aveau un fel anume de a ma suporta si de a exista langa mine, intr-o armonie de neinteles si cu roluri clare, in ciuda haosului general…

De ceva timp insa am incercat sa schimb acasa pe un alt acasa. Un acasa numai al meu pentru un acasa in doi, cu spatii mai putin prietenoase, cu o ordine si-un ritm al lor propriu, total diferit de al meu. Cu multe vanatai de la masuta din living, patrata si nu rotunda cum era a mea. Dupa cateva luni, nu mai am vanatai, am o masa ovala, mai mare, multe rafturi unde imi ratacesc inca lucrurile pentru ca insist sa stea in ordine, cum dincolo nu stiau sta. Ma mai izbesc de un colt de dulap, imi fugaresc bratarile prin toate locurile unde se puteau ascunde, rastorn de doua-trei ori pe saptamana veioza in somn si n-am asimilat prea bine conceptul de noptiera, spatiu inchis unde nu prea-mi incap toate lucrurile care pana de curand stateau pe rafturi si masute. Zilele astea imi inchiriez garsoniera, las pe altii sa fie acolo acasa… mut toate rafturile si cutiile intr-un acasa nou, aproape si al meu, in doi.