Anti-Bucuresti

Azi sunt anti-Bucuresti. M-am saturat si nu mai vreau. Mi s-a luat existential de toate aburelile de campanii electorale, care promit cu nesimtire lucruri despre care stim cu totii ca n-or sa se intample.
M-am saturat sa vad florarese la metrou cu florile-n galeti portocalii, inscriptionate electoral, si afise lipite direct pe copaci, de-a lungul soselei de centura.

Votez, peste doua saptamani, in cel mai privilegiat sector din Bucuresti, traiesc insa intr-un sector mai incolo, pe un santier perpetuu. Rasar peste noapte parculete spoite si parcari la fiecare colt de bloc, electoral si de umplutura, lasand incredibil de mult praf in urma, pe pantofi si plamani. Iar am noroc: stau la 7 si am niste copaci umbrosi sub geam, altfel probabil nu rezistam mult in Bucuresti, cu astm bronsic la purtator.

M-am saturat de afisaje si de fluturasi in cutia postala si de nesimtirea cu care sunt agresata vizual de productia publicitara de sezon electoral, cu valente creative de mahala. Ma apuca lehamitea si-o acra enervare cand vad cu cata mitocanie au tupeul sa traga spuza pe turta lor electorala, de partid, cei care nu au alt merit decat ca sunt in acelasi partid cu singurul primar care a si schimbat ceva in parceluta sa de asfalt de Bucuresti.

M-am saturat de dezbateri si aberatii televizate, cand stim cu totii ca nu se rezolva din vorbe nici traficul, nici parcarile lipsa, nici poluarea, nici aglomeratia din metrou, nici aerul irespirabil din RATB, nici atatea altele.

Azi m-am saturat.

Spiridus Anti-Bucuresti.

Dream Job of the Week (1)

Brand Manager la Nikon Romania, pe categoria Point & Shoot, unde stau really lousy ca tot: awareness, favorabilitate, etc desi au niste super-aparate. Pentru ca un Nikon a fost primul meu aparat si stiu care-i treaba dpdv tehnic, pentru ca e pacat ca nu fac atat de multe lucruri pe care le-ar putea face ca sa recupereze terenul pierdut (in Romania), pentru ca s-au pozitionat aiurea si pentru ca textele de self-promo suck big time.

E? Ma pricep la scrisori de intentie?

Lecturi in metrou (6)

Uneori, cand merg cu metroul, cineva de langa mine citeste.
Rareori citeste altceva decat Libertatea sau Compact, ceea ce de fiecare data imi starneste curiozitatea, asa ca ajung sa citesc pe furis cateva fraze. Cum in ultima vreme n-aveam carti cu mine, pentru ca citeam in metrou feed-urile blogurilor de care nu mai am timp decat cand sunt pe drumuri, m-am surprins intr-o oarecare lipsa de inspiratie legata de carti... si atunci, ma gandeam, oare cum ar fi daca as citi, din cand in cand, cartile pe care le vad intamplator in metrou, asezandu-se langa mine - rare variatiuni in avalansa de pagini de scandal care ma inconjoara ostil in fiecare dimineata?

Zis si facut: aseara mi-am luat "A treisprezecea poveste" - Diane Setterfield.

Cea mai buna cafea proasta?

Simplu: vama veche (pe vremuri, nu acum)... mesele lungi de pe plaja, chiar de langa valuri, vant carliontat si jucaus prin nisip si... se terminase ceaiul verde la bar, asa ca ma las tentata de o cafea la ibric, din care primesc juma de halba de zat - cafea amara si nasoala rau, dar cu zambet bronzat in suflet de prea multe carti sorbite-n soare - si cum sa nu zambesc si eu, cu muzica dintr-aia in priviri, si-un dram de ispita sarata sub buze: cea mai proasta cafea buna, cu gust de valuri si nisip, care zau ca nu dau bine-n cafea, de orice-ai ghici. Multumita?

Mai departe, ne rostogolim cu leapsa pana aici. Got excuses? ;)

Pimp my Crocs

Inceput de weekend

Outer body experience

In metrou ma pierd printre ganduri, fara a tine cont de statii... e tarziu, cobor la ultima si oricum mai e pana acolo... Deodata te vad, stai vis-a-vis, din senin si citesti cartea de pe noptiera mea. Zambesti si din cand in cand iti ridici privirea, spre a medita, in gol... Mai trece o statie, mai intorci o foaie. Nu te cunosc, nu semeni cu nimeni cunoscut, nu pot ghici cum e viata ta dincolo de metrou si de carte, dar e putin ciudat cum citesti acum aceleasi randuri pe care le voi citi peste cateva seri: aceeasi carte, acelasi metrou. Aceleasi cuvinte desteapta trairi diferite in tine... sunt aceleasi randuri care ma vor face sa ma opresc, la randul meu din citit... sau poate le voi parcurge pe nerasuflate, inghitind pagina dupa pagina? Nu te stiu, dar nu ma pot abtine sa te privesc intrebandu-ma cine esti si cum traiesti randurile in care ma regasesc din cand in cand, sau daca, dimpotriva, sunt trairi pe care nu le-as putea, nu le-ai putea intelege. Imi imaginez cum esti, te ghicesc, imi inchipui obiectele de langa tine, te confectionez din clisee, si n-o sa stii niciodata, n-o sa stiu niciodata daca eram aproape sau nu de realitate. Citesti domol, cu un suras... ma intreb, cand voi ajunge acolo, la acelasi rand, voi surade la fel sau ma voi incrunta, a neincredere si dezicere?

As putea fi tu de acum cativa ani, ai putea fi eu de peste carti, saptamani si aventuri neintamplate inca. Citesti netulburata o carte atat de personala, in vazul tuturor... si am un sentiment greu de pus in cuvinte: iti rasfoiesc gandurile si amintirile dintr-o privire, asternuturile ravasite dintre pagini... citesti Henry & June in metrou: aceleasi pagini, alte asternuturi – impartim, efemer, cateva statii si-o carte.

Dor...

... de weekenduri furate, pe sest, de bagaje pe fuga si fara prea multa atentie, de tras rasuflarea abia in avion (prins in ultimul moment), de cap in nori si visare cu nasul lipit de geam, de planuri si de neprevazut, de oameni noi si locuri regasite in suflet...

Dor de triplu-salt de la birou direct in vacanta, neserios, lejer, de primavara...


*criza existentiala de luni dimineata inspirata de aici

Mixed up. Stirred, not shaken.

N-am mai scris de mult si n-o sa scriu o vreme. Sunt zile si saptamani in care simt nevoia sa ma ghemuiesc in mine si sa traiesc totul pe cont propriu, ego-centric. Universul, obiectele, intamplarile, trairile se absorb intern cu lacomie, pe nemestecate, se inghesuie toate de-a valma fara timp de nimic.

E o perioada de schimbari, mai mari sau mai mici, toate diferite si multe neprevazute, in care reflectiile si reflexiile raman inauntru, pe dinauntru, pentru ca atunci cand incep sa scriu nu reusesc sa scriu totul, pana la capat, complet... si scrisul isi pierde din rost, pentru ca reflecta un punct temporar de vedere.

Lucrurile capata forme noi - ideile, gandurile, deciziile fac toate piruete noi, zi de zi. Piesa se scrie din mers, intr-un ritm aparte si in ruperi de ritm, fara pauze de scris.

E bine, dar e iures.

Preview

Chocolat & Tango - party tonite ;)