Mi-e dor de vremea in care saptamana incepea duminica pe la pranz, cu doua-trei ore de dat pe net cautand inspiratia ratacita si subiecte de dezvoltat in saptamana care urma sa inceapa. Dimineata ma intalneam cu vreo prietena la cafea si palavre, pe la pranz faceam cativa pasi pana la serviciu, pe la 4 plecam sa ma vad cu alti prieteni prin oras.
Desi multi nu intelegeau de ce nu ma enerveaza teribil ca trebuie sa muncesc duminica, pentru mine era un inceput de saptamana tihnit si pretios, toate se intamplau incet si fara graba, fara nervi. Ca un preludiu pentru o saptamana nebuna, duminica era linistea de dinaintea furtunii, timp pentru respiro, pentru incarcat baterii, pentru facut planuri si descoperit povesti. De luni se declansa harababura cu urlete, deadline-uri, dureri de cap, chestii urgente si super-importante, prioritati rasturnate, evenimente, rsvp, schimbari de ultima ora si degete inclestate in tastatura.
Nebunia dura putin, pentru ca vineri plecam la mare, in tihna, fara blocaje si radar. Duminica ajungeam inapoi, nu chiar in fiecare saptamana, cu ochii carpiti de somn si rasarit proaspat…
3 comments:
o viatza pe care doar cei care lucreaza si in weekend o pot intelege. you are not alone. doar ca diferentza e ca mie nu imi face placere.
true... n-am zis ca a fost usor, insa smecheria este sa construiesti experiente placute care s-o camufleze pe cea neplacuta, lingurita de miere dupa uleiul de ricin. spre final, a devenit mai mult placut decat neplacut :)
cu timpul toate amintirile sunt frumoase ...
Post a Comment