O bere rece, garçon!

De cele mai multe ori cand ies la o terasa, caut prietenia unei halbe de bere, asa ca locatia e mai putin importanta. Atata timp cat preturile sunt decente, personalul manierat (fara sa depaseasca limitele bunului simt, sa ne-ntelegem) si fondul sonor suportabil, o bere rece e la fel de buna indiferent de terasa.

Lucrurile se complica insa atunci cand mi-e si foame, si asta nu pentru ca sunt mofturoasa peste masura, ci pentru ca atunci cand iau masa in oras vreau sa ma relaxez si sa savurez momentul in tihna. Probabil e o reactie adversa la pranzurile infulecate pe fuga, deasupra tastaturii, in zilele obisnuite de serviciu din ultimii patru ani. O data cu venirea verii alegerea unui restaurant pentru o cina linistita devine insa un adevarat exercitiu de perspicacitate. Primul criteriu: sa aiba terasa. Al doilea: sa nu fie situat langa o strada galagioasa, cu claxoane si frane temperamentale cum numai in Bucuresti poti gasi. Al treilea criteriu: sa fie cat de cat in apropierea biroului, adica in zona Universitate-Romana-Unirii, pentru a evita blocaje in trafic, daunatoare climatului gastro-duodenal.

Miercuri seara, ne oprim la City Grill pe Lipscani. Reusim sa ne facem vizibili cu greu personalului foarte ocupat de chestiuni mai importante decat servirea clientilor, obtinem cu greu un meniu, ne hotaram, dam comanda. Vine limonada (excelenta ca intotdeauna), dar cu cuburi de gheata (stiu, aici sunt carcotasa, dar nu suport cuburile de gheata in orice bautura care nu seamana cu o caipirinha)... de ce nu pot tine lamaile la rece??? Silly me. Vine si mancarea, tigaia de pui cam fara gust dar macar pica bine la stomac. Mi se face pofta de ciulamaua de pui cu ciuperci de la Livada cu Visini, dar legumele gratinate macar sunt mai sanatoase decat sosul cremos de la ciulama.

Joi la pranz, masa cu o buna prietena, indelung neglijata (si vitavercea) la Edgar’s Pub, din lipsa de optiuni neaglomerate in zona Universitatii. Surprinzator, mancarea excelenta (data viitoare sigur comand si eu un Four Skins- cartof, bacon, mozzarella si smantana, la cuptor, sa te lingi pe degete), chelnerul amabil, vesel si atent, totul ultra-rapid. Din pacate, un grup de cinci-sase fotomodele cu pretentii de inteligenta, arhitectura si bun gust, gangureau dragalas stricand bunatate de fundal muzical.

Pe seara, petrecere in Tineretului, la Cafeneaua Actorilor. Cu o zi inainte, am incercat din rasputeri sa facem rezervari, sau macar sa gasim persoana competenta cu care am putea vorbi de asa ceva, disparuta fara urma. Poate la scuba-diving, in lac. Dupa zece minute de asteptare, mai intrebam o data la bar. Un individ clar deranjat ne raspunde plin de diplomatie “Ce te uiti la mine, ba? Ce, nu ti-am zis ca nu stiu unde e ? Ce.... ma deranjezi ?? » Ne amintim ca suntem, totusi, in Romania, si ca nu e frumos sa deranjezi omu de la lucru, cand sta si sprijina barul de partea ailalta (o fi fragil, probleme cu fundatia, deh!). Inapoi la petrecere. Ne strangem vreo 10 persoane, comandam multa bere, pizza, si mai multa bere. Dupa pizza asteptam o ora jumate si vin relativ reci, ne amintim cu nostalgie cum am asteptat la De Cartier o ora dupa o salata de 15 minute declarate si rectificate ulterior repetitiv cu “vine imediat”. Berea insa vine si ea prompt de fiecare data cand isi mai aminteste chelnerul de noi, dar il intelegem ca e picol, mai are de invatat... Dam cu bere si uitam incidente, ce daca invata pe banii si nervii nostri, noi sa fim sanatosi!

Vineri seara, experienta initierii mistice in arta servirii ne urmareste din nou. Bad bad karma! Dupa ce trecusem pe la Philippe (poftind la niste ciupercute la gratar delicioase cum stiu ca le fac acolo), goniti de un chelner cu staif si sala goala pe motiv ca nu aveam tinuta adecvata (a nu se trece pe acolo in papuci nici la 40 grade, sa ne sufocam dar sa nu capitulam!!) ne refugiem pe terasa la “La Cena”, infometati si cu capsa pusa pe chelneri de Bucuresti care prefera sa isi tina salile goale decat sa munceasca. Vine un baiat, dam comanda, pare cam incurcat, speram ca se descurca, terasa promitea la prima vedere. Dupa un sfert de ora vine berea si frappe-ul, amar, cu urme de zahar si fara frisca. Se stricase calculatorul si nu putea face bon. Dupa inca 10 minute, revine cu meniul sa ne intrebe clipind des ce fel de carpaccio am comandat, ca el trebuie sa dea comanda in italiana ca altfel nu intelege bucatarul. Bine ca n-aveau bucatar chinez, sa vezi atunci probleme. Si unii zic ca italiana e simpla! Dupa ce a conspectat frumos din meniu, luand notite, chiar pe masa noastra, am oftat adanc si am promis in gand ca nu ne enervam. Bruschetta a venit suspect de rapid, apoi limonada, cam obosita si cu samburi (urasc samburii in limonada!!!). Vine din nou baiatul, tranteste si portia de paste cu 4 feluri de branza (eu nu am detectat decat urme de 3, dar in fine, o fi pentru finii cunoscatori). Asteptam si carpaccio. Asteptam si asteptam. Chemam baiatul, sustine ca ni l-a adus. Se agita, ridica vocea, convins ca n-am mai comandat altceva si ca pastele sunt de fapt carpaccio. Chemam un chelner care se misca cu mai multa abilitate printre mese, sa ne lamureasca. Aflam ca baiatul e in prima lui zi acolo, ca i-au dat si lui 2 mese ca ziceau ca n-are cum incurca prea multe... Ei bine, a reusit! Prin comparatie, baiatul de la Actori parea chiar sprinten si priceput, n-am stiut noi aprecia...

Sambata n-am mai iesit nicaieri, mi-am amintit insa de locuri unde mi-e dor a merge... Curtea Veche, Livada cu Visini, Casa Enache, cherhanaua din Vama Veche, de pe deal... Locuri dragi unde nu servesc doar mancare, unde muzica serilor tihnite iti ramane mult timp in urechi si-n suflet...