Dupa ce de doi ani de zile m-am jucat cu fotografiile numai pe calculator, in ultimele luni mi-am dat seama ca, daca raman in calculator, rareori te mai uiti printre ele, e ca si cum le-ai pune intr-un fel de depozit si atat. Cele cinci rame goale pe care le aveam in casa pareau sa-mi dea dreptate si m-au ajutat sa ma hotarasc sa incep sa le pun pe hartie fotografica si apoi frumos in albume, albumele in raft si uite-asa formam noi suprafete de sters praful.
Revenind... am selectat, ajustat, prelucrat vreo 20 de fotografii, sa fac un test sa vad daca ies bine. Sunt primele digitale pe care incerc sa le imprim, asa ca simt nevoia sa testez pana sa ma hotarasc la un furnizor/laborator de incredere. Ma duc intai la Kodak Express pe bd. Carol, dau de oameni amabili, saritori, care imi fac pozele in mai putin de 2 ore si ma trec peste rand desi tocmai primisera o comanda gigant. Perfectionista cum sunt, la prima vedere (una atenta si chitibusara, de cautat nod in papura), nu ma multumeste 100% calitatea culorilor si a imprimarii dar trebuie sa recunosc ca arata excelent in rame, de la distanta par chiar potrivite.
Apoi, la recomandarea unei prietene, ma duc in Unirii, tot la Kodak. Tot Express, zic ei. M-am gandit ca le las repejor si nu ma vede nimeni ca am parcat nu tocmai legal in fata intrarii.
Intru, nici un client. Ma duc la casa, imi preia comanda o domnisoara dragutza, ma paseaza la colegul ei de la procesare pentru ca n-am mai avut timp sa le pun pe un cd si am venit cu memory stickul. Tipul n-avea nici un stress, dupa cateva incercari ratate a reusit sa nimereasca USB-ul (brain surgery, duh!), in paralel redimensiona alte imagini (asa e cand esti meserias si ai doua calculatoare... am mai avut noi unul la noi la serviciu si l-au dat afara) si nu s-ar fi miscat sub nici o forma sa vada ce e pe stick. Operatia in sine ar fi durat mai putin de un minut si toata lumea ar fi fost multumita.
Imi spune sa astept. Astept. Ma uit la rame, la albume, cumpar unul, iar astept. Ii explic frumos ca ma grabesc (mai spusesem asta numai de 2 ori pana atunci), imi spune sa astept. Mai astept. Ma plictisesc.
Ii spun ca revin, sare de pe scaun dupa mine, ca nu dureaza decat 2 secunde, desi asteptam deja de 10 minute. Ma plimb prin alte magazinw, revin. Tot nu binevoia sa arunce vreo privire catre folderele de pe stick, deschis pe un alt calculator. Ii explic ca am masina in fata si chiar nu mai pot sta. Imi arata un politist care tocmai intrase si se conversa cu fetele de la casa, asigurandu-ma impaciuitor ca “oricum nu mai puteti face nimic acum”... Si mai astept. Oricum eram singurul client din magazin. In cele din urma se uita pe stick, copiaza, numaram pozele...
Eu: Cand sa vin dupa ele?
El: Pai cand veniti?
Eu: De unde sa stiu eu cand sunt gata? Imi spuneti cand le puteti face si vin.
El: Nu mai stati putin? Vi le fac acum!
Eu: V-am explicat de 1000 de ori ca nu pot sta, vin maine dupa ele. La cat sa vin?
El: Pe la 12.
Eu: La cat deschideti?
El: La 11 dar mai sigur veniti pe la 12...
To be continued... Ma duc pe la 1, poate reusesc profesionistii cu Expressu’ sa faca pana atunci niste amarate de poze! Cu bafta mea, sigur gasesc inchis!
4 comments:
recomand cu caldura fuji-ul din plaza romania. oamenii aia chiar pot sa imprime misto si la o marime impresionanta, indiferent de calitatea fotografiei. se misca si repede... dar, atentie la preturi;)
multumesc pentru sugestie... o sa incerc sa ajung la fuji pentru ca fotografiile astea nici macar n-au iesit ok, dupa toata aventura :(
Mai bine asa ceva. Si in plus scapi de alte cheltuieli si nervi inutili. Cheers!
true...
Post a Comment