Inevitabila intrebare despre bani. Cea la care stii ca n-ar trebui sa raspunzi, pentru ca iti restrange orizontul de negociere, setand niste asteptari despre care nu intotdeauna stii daca sunt aliniate cu realitatea. Suma care da indicii periculos de interpretabile, subiective si imprevizibile: daca e prea mult, esti cu nasul pe sus, o aroganta si o materialista. Daca ceri prea putin, inseamna ca te vinzi ieftin, nu stii piata, si sigur n-o sa poti bate prea tare cu pumnul in masa cand vei cere prima promovare, din motivele 1 si 2.
Aceeasi intrebare pe care n-o poti ocoli, pentru ca trebuie scrisa o suma pe cv-ul tau, de comparat cu alte sume de pe alte cv-uri. Dezarmant, nimeni nu isi noteaza lucurile misto pe care le-ai spus, afirmatiile curajoase si ground-breaking, singura dovada scrisa este suma aceea pe care ai spus-o fara convingere, incercand inutil sa ocolesti subiectul.
Honestly speaking, toata obsesia legata de a spune precis cati bani vrei e putin nelalocul ei. De fapt, lucrurile sunt mult mai simple, pentru cei care ezita in a anunta cu strigare o anumita suma. Fluturasii din stomac si nesiguranta de moment, ca si intreaga situatie, seamana de fapt foarte mult cu simptomele unui blind date clasic.
Te vezi, la o cafea, cu un necunoscut despre care stii niste lucruri, dar nu cele esentiale. Stii ca ii place Seinfeld si ca nu zboara cu avionul, ai auzit de la prieteni ca nu se uita la fotbal decat cand joaca Juve, dar nu stii daca e genul care iti va aduce micul dejun in pat sau daca va gasi un pretext stupid ca sa nu te mai sune, dupa un one-night stand. Parcurgi brosura companiei, dar habar nu ai daca vei ajunge sa-ti blestemi zilele sau, dimpotriva, daca lucrurile nespuse vor fi exact cele pe care le vei descoperi zambind din tot sufletul.
Un blind date la o cafea. Context in care banii au importanta cafelei. Nu intr-o bomba de cartier, nu intr-un cafe super-glam prohibitiv. Undeva approachable & friendly. Unde poti vorbi deschis, la o cafea buna. Nici prea scumpa, nici posirca. Just right.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
8 comments:
pretul se pune doar pe bunurile de consum
in cazul celor care isi vand inteligenta, salariul este extrem de negociabil, de la zero ( cazurile cand am munci si voluntar neplatit pentru un anumit proiect ) pana la infinit ( seful pentru care nu as mai munci niciodata )
Propun urmatorii pasi:
1. nu spui pretul pana nu stii in detaliu cine este angajatorul si cum te evalueaza; inainte de a iti expune pretentiile, asigura-te ca esti apreciat, deci parcurge toate etapele interviului; strategia e comparabila cu raspunsul initial al vanzatorului de la piata care testeaza interesul clientului "pentru cine intreaba sau pentru cine cumpara?"
2. la momentul expunerii ofertei expui o marja, unde valoarea minima sa incite cumparatorul, iar valoarea maxima sa fie putin supralicitata, permitand o retragere onorabila daca nu esti multumit de oferta.
relax... nu asta era ideea ;)
in blind date sta placerea aventurii
caut mai mult aventura, decat finalizarea,
dupa prima explorare, atentia se dilueaza, si apare interesul pentru o noi aventura
astfel, e din ce in ce mai greu sa im pastrez atentia dupa primele 300 de caractere :)
... si cand expui "marja" care sa-ti permita o "retragere onorabila"...?
:p
cand simt ca si eu si celalalt, ambii, suntem siguri ca ne dorim finalizarea
Nu trebuie sa te astepti la prea mult. Trebuie sa-ti calculezi ce vrei tu sa obtii si sa-ti asiguri mijloacele de a putea iesi repede si onorabil daca te prinzi la un moment dat ca nu-ti mai convin termenii.
Oricum, nu-ti vinzi inteligenta. De cele mai multe ori iti vinzi timpul, cate ore din viata ta le dai. Inteligenta e a ta si nu o dai nimanui, cel mult vinzi rezultatele unui proiect, o aventura clara, determinata. Dar atunci nu mai e vorba de un job ci ne cunoasterea clara a momentului cand iti zici la revedere.
guys, come on...that's not the point. cum calculezi suma aia, cum o articulezi si cum iesi din situatia asta - that's not the point at all...
;)
:)
Post a Comment