19 May 2008

Anti-Bucuresti

Azi sunt anti-Bucuresti. M-am saturat si nu mai vreau. Mi s-a luat existential de toate aburelile de campanii electorale, care promit cu nesimtire lucruri despre care stim cu totii ca n-or sa se intample.
M-am saturat sa vad florarese la metrou cu florile-n galeti portocalii, inscriptionate electoral, si afise lipite direct pe copaci, de-a lungul soselei de centura.

Votez, peste doua saptamani, in cel mai privilegiat sector din Bucuresti, traiesc insa intr-un sector mai incolo, pe un santier perpetuu. Rasar peste noapte parculete spoite si parcari la fiecare colt de bloc, electoral si de umplutura, lasand incredibil de mult praf in urma, pe pantofi si plamani. Iar am noroc: stau la 7 si am niste copaci umbrosi sub geam, altfel probabil nu rezistam mult in Bucuresti, cu astm bronsic la purtator.

M-am saturat de afisaje si de fluturasi in cutia postala si de nesimtirea cu care sunt agresata vizual de productia publicitara de sezon electoral, cu valente creative de mahala. Ma apuca lehamitea si-o acra enervare cand vad cu cata mitocanie au tupeul sa traga spuza pe turta lor electorala, de partid, cei care nu au alt merit decat ca sunt in acelasi partid cu singurul primar care a si schimbat ceva in parceluta sa de asfalt de Bucuresti.

M-am saturat de dezbateri si aberatii televizate, cand stim cu totii ca nu se rezolva din vorbe nici traficul, nici parcarile lipsa, nici poluarea, nici aglomeratia din metrou, nici aerul irespirabil din RATB, nici atatea altele.

Azi m-am saturat.

Spiridus Anti-Bucuresti.

No comments: