Nu mai e nici o noutate ca Alex si-a dat demisia, dupa ce si-a anuntat-o intai pe blog. Mi se pare o inventie foarte faina sa ai un loc unde sa scrii lucruri de genul asta, care te preocupa si te bantuie in zilele de dinaintea deciziei, loc de testat idei si de anuntat proiecte noi catre oameni care te inteleg sau care habar n-au ce-i cu tine. E o libertate care imi place la nebunie.
Daca asta s-ar fi intamplat anul trecut pe vremea asta, cand Alex lucra la mine in departament si cand lucrurile o luasera razna rau de tot, cand abia incepusem sa ma uit pe bloguri si cand stateam la serviciu 12 ore pe zi, as fi fost prima care sa-i spuna “go girl go”, cu toata parerea de rau dar si cu toata intelegerea. Plecarile sunt atat de diferite, chiar si atunci cand, in forma, inseamna acelasi lucru, le diferentiaza motivatia. Uneori timpul tau, la vremea lui, e mai important si mai urgent decat orice conventie si orice prioritati.
Acum, Alex si-a dat demisia din alt departament, iar sefa mea a fost socata sa afle ca stiam de dinainte de un lucru atat de confidential, si ca aflasem de el de pe net. Acum, langa Nicole e un loc gol si, involuntar, cand trec pe acolo ma astept inca sa aud o voce atat de cunoscuta razand, comentand sau polemizand.
Intotdeauna m-am intrebat, dupa ce pleci de undeva, de langa cineva, ce ramane din tine acolo? Cum isi amintesc oamenii lasati in urma de tine, ce gesturi le raman in suflet, ce obisnuinte le lipsesc, daca rasufla usurati, daca isi amintesc – ce isi amintesc? Raman in memorie ultimele clipe, ultimele cuvinte, ultima tigara fumata pe hol, sau dimpotriva, imaginea zambitoare a primelor momente, rasete scapate de sub control sau povesti spuse la bere?
Cum se deformeaza imaginea ta, in timp, in amintiri, si mai ales cat e ea de diferita de cea pe care credeai c-o lasi in urma? Ce forma are de fapt locul gol pe care il lasi in suflet atunci cand pleci catre alt loc sau catre alt suflet?
3 comments:
stii, intr-un fel imi pare tare bine ca lumea imi simte lipsa si am plecat de o saptamana doar. :)
si eu simt lipsa oamenilor de acolo, a locului... dar nu mai puteam sa raman. stii prea bine de ce si cum :)
sper sa ramaneti doar cu impresii bune dupa mine. sper sa ramaneti si cu "ultima tigara" dar si cu povestile de la bere (pe care le putem dezvolta, bineinteles) :)
pups
great, now I'm even more depressed! :D
Update: Nici Nicole nu mai e acolo unde era, am dat azi-dimineata nas-in-nas cu ea si cafeaua ei de dimineata la un alt departament! Multa bafta, honey! Tine-o tot asa si fa-i praf pe toti!
Post a Comment