M-am intors ieri din vacanta, direct la serviciu, cu nisip printre ganduri si marea in priviri... Nu reusisem sa ma detasez total, imi mai treceau fragmente de ganduri, idei, proiecte pentru toamna, prin minte pe cand sorbeam un fredoccino pe vaporas, dar reusisem sa ametesc total zilele saptamanii si sa las telefonul acasa. Venisem odihnita, relaxata, nesimtit de bronzata si defazata total. M-au trezit rapid vestile bune si cele mai putin bune, strecurate in fuga dimineata la o tigara, dupa care au inceput sa curga deadline-uri, mailuri, termene de sedinte, proceduri si diverse alte picanterii uzuale de office. Colegi pe care ii cautam sa le povestesc de mare, barci si plaje pustii isi schimbasera birouri & functii, motiv pentru care alergau de colo-colo intr-o forfota teribila, agitati si fara timp de nimic. La pranz am primit o retrospectiva a ultimilor zece zile care parea de pe alta planeta si pe care nu mi-o doream, pentru ca nu spunea nimic de case cu ferestre albastre si taverne umbrite, n-avea miros sarat de liniste si fericire, nu pomeneau de sticle de vin noaptea sub luna.
Ma simt ratacita. Ratacita intre timp, intre curgerea inegala a zilelor (teoretic la fel de lungi), ametita de prea multe informatii care parca se ratacisera si ele in cautarea unei alte eu. Eu de la serviciu. Eu de la malul marii. Eu cea bronzata, dar la serviciu. Eu confuza. Ca in "Iubita mea, Sputnik", suspendata intre doua realitati. Cum fac legatura? Cum aduc Spiridusul dintre scoici, la narative de buget?
No comments:
Post a Comment