30 November 2006

Blond. Foarte Blond.

Deci am fost la Casino Royale… mi-a placut intro-ul si, dupa cum mi-a spus Calin, exact prima jumatate de ora. Urmarirea de la inceput, mi s-a parut geniala, bine dozata in pasi si ritm, imprevizibila si plina de suspans, chiar daca celebrul Blond parea cam papa-lapte. Mie imi plac filmele de actiune exact pentru asta: ritm bine dozat, viteza atent masurata a cadrelor care te tin cu sufletul la gura, agatat de ecran... Prea repede (ca in Bourne Supremacy sau Ocean’s 12) si devine obositor... Prea lent & siropos, ca in ultima treime a lui 007 si ma plictisesc... Just right, alert si cu ruperi de ritm ca in Departed, si m-a castigat in mai putin de 2 minute... Ceea ce nici un tip nu poate spera sa reuseasca ;) In continuare nu inteleg ce a gasit asa deosebit Mazi la Daniel Craig, eu pot numara pe degete scenele in care a depasit impresia de blond spalacit, corp bine cladit, nu foarte inteligent.

Inapoi la film... M-a impresionat negativ lipsa gadgeturilor (ok, I admit it, I’m a sucker for gadgets & geeks in filme de actiune, motiv pentru care oricand revad cu placere The Italian Job) si m-a dezamagit lipsa acuta de jucarele pe sub smoking. Asta daca telefonul mobil si defibrilatorul de torpedou n-au devenit, peste noapte, ultimul racnet al tehnologiei pentru distinsii de la MI6. Umor britanic, probabil.

Nici cu masinile nu m-a dat pe spate (desi DB9 e pentru mine in top 3 al preferintelor), nu l-as fi suit pe 007 intr-un Mondeo pentru nimic in lume... daca era neaparat nevoie sa-l dau jos din Aston Martin, l-as fi plasat mai bine intr-un Pagani Zonda bleumarin, asortat cu privirea de otel... Oricum, mai bine in Ford decat intr-un Passat (no offence, Cristi, sper ca-ti merge bine proaspata achizitie!).

Mi s-au strepezit dintii de la siropelul din ultima parte, previzibil si rasuflat, cu poker slabut, de incepatori, patetism gratuit (Bond sa admita ca a renuntat la armuri si ca iubeste din toate coltisoarele mintii lui de criminal cu sange rece????) scene prea lungi, de parca adormisera aia la montaj. Marcile au fost, fie prea evidente: “Rolex? Nu, Omega”, fie nelalocul lor: chiar trebuia sa-si scrie Blondu demisia de pe laptopul Sony Vaio din gondola, nu putea s-o trimita prin sms?? De parca poti sa-ti dai demisia din vreun serviciu secret asa simplu, pe mail! Si ce cauta Branson in aeroport la Miami, si mai ales de ce nu zbura cu Virgin?!!?...

In concluzie, Departed ramane, de departe, filmul anului, fascinatia speciala a Spiridusului pentru 2006, unul din filmele de care stiu sigur ca imi voi aminti, cu aceeasi placere, peste ani.

6 comments:

Mazilique said...

Incerc sa ma abtin in a lasa un comentariu luuuung de fan infocat (si fara viata personala :P) si ma rezum la a spune "ce spiridus raaaaaaaaaau!!!"

Acum nu mai exista ciocolata in toata lumea sa ne impace :))

Anonymous said...

asta e cel mai bun text pe care l-am citit la tine pe blog. foooarte tare. Te astept si cu alte cronici de film.

origenet said...

...iar in soundtrack am auzit un chris cornell taaare trist

iulian said...

In Departed prea au murit toti la final, intr-un mod cam stupid.

Ma voi face ca nu am citit tot ce ai scris despre Casino si ma voi duce totusi sa-l vad :)

Spiridus said...

Mie mi-a placut pana si finalul de la Departed... prea sunt multe filme care se termina idiotically happy! Vizionare placuta, sa-mi spui cum ti-a placut...

Dan said...

Hmmm, poate ca as putea fi de acord cu ideea ca Departed e un film bun, dar filmul anului 2006???
Sunt curios ce parere ai de Stranger Than Fiction, The Devil Wears Prada, Click, Little Miss Sunshine, The Illusionist... dar cred ca deja lista e prea lunga ca sa incapa aici