- Tu crezi in Dumnezeu? ... ma intreba molfaind un cheeseburger pe treptele TNB la miez de noapte. Ne stiam de doua saptamani si in cateva zile mica idila de vacanta urma sa se incheie definitiv si de comun acord.
Bulversata si plina de intrebari de genul “cine te crezi mata, musiu, sa ma intrebi asa ceva??” raspund vag, incercand sa schimb placa catre un subiect mai potrivit ambiantei. "Si... ce filme bune ai mai vazut?"
Nu-mi merge. Incet, cu rabdare, incepe sa-mi explice cu toate cartile pe fata ce crede el, ma fura intr-o clipa cu atentia deplina cu care imi astepta orice cuvant, fara a judeca, dornic de a afla pur si simplu. In scurt timp jonglam, printre inghitituri, cu intrebari, raspunsuri si alte intrebari... firesc si simplu, de parca ne-am fi stiut de o viata.
De la religie trecusem usor intr-o alta dimensiune, a intrebarilor care de obicei nu se pun, al raspunsurilor care te definesc mai bine decat 1000 de carti preferate si pe care le ascunzi de cele mai multe ori in complezente ieftine. Pluteam in aer, printre idei si vorbe atat de sincere cum nu mai stiusem spune de mult. Erau oameni pe care ii stiam de-o viata, dar nimeni nu mai aflase, cu sinceritate deplina, acele raspunsuri adanci care, o data spuse, te lasa in urma, vulnerabil si adevarat, urmandu-si calea lor distincta, printre alte intrebari.
Ce e mai important, pana la urma? Intrebarea sau raspunsul? Cum gasesti echilibrul perfect intre ele si secunda efemera cand poti gasi toate raspunsurile, daca ai curajul sa rostesti intrebarea?
No comments:
Post a Comment