Urma scapa turma? Teoria turmei la Inspire...

De fapt, actionam in turma, din motive de turma. Suntem mai dependenti de factori sociali decat realizam sau decat vrem sa recunoastem, iar toate ideile acelea minunate, originale si unice pe care le avem fiecare sunt de fapt copiate din comportamentul altora, din ce am vazut la prieteni, apropiati, colegi.

E teoria lui Mark Earls, autorul conceptului de turma contemporana, dpdv marketing, diferit de target groups, profil de consumator sau whatever. Latura umana trece in plin plan, depasind caracteristicile desprinse din segmentari si orice tentativa de a intui un rationament foolproof in spatele deciziei de consum. De obicei se pare ca intai actionam si apoi rationalizam.

Consumatorii ar trebui priviti asadar ca niste oameni reali, al caror comportament este cel mai mult influentat de ceilalti oameni din grupul lor. Deci relatiile consumer-to-consumer sunt mai importante decat mesajele de marketing: conteaza mai putin ce spui tu ca brand, conteaza mai mult ce-si spun ei intre ei despre brandul tau. Quite a challenge ;)

De la IKEA, cu drag, despre P-uri

Toti incepem in facultate sa citim Kotler si ramanem cu imaginea clara a celor 4 P. Cum de uitam insa imediat dupa aceea de 3 dintre P? De ce ramanem, dupa facultate numai cu P-ul din promotion si ne gandim exagerat de mult la advertising?

Intrebarea vine de la Magnus Brehmer, Marketing Specialist la IKEA.
Lectia si inspiratia vin din faptul ca peste 50% din modelul de marketing al IKEA se ocupa de primul P – produsul (ceea ce, in mare parte, rezolva si al doilea P – pretul ;) Doar 30% reprezinta cel mai vizibil P - promotion, din care jumatate se concentreaza pe realizarea cataloagelor de produs. Ramane un modest si adecvat 15% pentru toate activitatile acelea minunate care ocupa in mod nejustificat aproape 90% din timpul, atentia si discutiile: copilul teribil numit advertising. Jongland cu procente, unde gasim echilibrul? Daca stau si ma gandesc la ultimele 3 luni, procentele mele de timp cheltuit arata cam asa: produs: 40%, www: 20%, strategie: 15%, suport si training pentru vanzari: 15%, comunicare: 10%.

Hmmm...

Lecturi in metrou (4)

De o saptamana rasfoiesc "copywriting" a lui Jonathan Gabay din colectia teach yourself... Din cand in cand prinde bine o carte "back to basics", care pe mine ma ajuta sa constientizez toate etapele "arse". Lipsa de timp comprima etapele, aleg sa sar peste unele, pentru ca experienta pe un anumit subiect mi-o permite si incetul cu incetul asta se transforma in obiceiuri, care apoi la randul lor se comprima, din lipsa de timp.

Timpul corupe si, in timp, abordarea metodica se transforma intr-una superficiala dar, boy, cate taskuri reusesc sa multi-taskez atunci ;) Atunci incep sa sune, din senin, semnalele de alarma, si pun mana pe cate o carte destinata inceputurilor de drum (dar atat de utila atunci cand rutina zilnica de birou te deturneaza catre shortcut-uri deloc benefice si de suprafata.)

Asadar, Copywriting este o carte prietenoasa, care te poarta rapid prin toate etapele necesare crearii unui text reusit: de dinainte de brief, valsand in jurul brandului si al produsului, joaca de-a detectivul cu beneficiile potentiale, recapitularea tehnicilor de baza, de-a v-ati ascunselea cu ritmul si cuvintele, echilibristica pana la abordarea corecta.

Toolbox de dimineata

Dupa ce Giani ne-a tinut cu ochii lipiti de prezentarea sa (l’aperitif pour apres-midi) si ne-a purtat, idee cu idee, intr-un flow perfect prin CGM essentials vol. 1, imi spuneam ca a inceput bine ziua de azi. Wrong! Cu antenutele bagate in priza si gata de a consuma idei de valoare si insighturi de la profesionistii in new media, se taie filmul la al doilea vorbitor.

Dana Negoescu a inceput in forta cu truisme fumate despre cum advertisingul nu trebuie sa intrerupa si sa aglomereze consumatorul, e mai inteligent sa-l motivezi sa vina el catre brand – dar pentru ca nu stim cum sa facem asta continuam cu revelatii de genul “consumer insight este important ca sa construiesti o relatie” (no shit?) ca sa concluzionam ca internetul nu este un mediu usor de folosit si ca sunt greu de gasit specialisti in comunicarea online (aici se impune repetitia in fata oglinzii a discursurilor viitoare). Mai ales nu e usor de folosit dpdv al selectiei site-urilor si orientarii advertiserului (bietul!) in spatiu. Recunosc, jumate din prezentare am ratat-o ca mi-am citit feed-urile din Reader (thank God 2.0 pentru facilitatea offline din Google Reader), m-am reconectat in momentul in care am aflat ca e important sa te diferentiezi si ca e important consumatorul (ura!!) iar fiecare mediu are calitatile lui (asta da revelatie!).

Provocarile advertiserului vs media online este legata de vizibilitate si a iesi in evidenta – deci tot n-am inteles nimic din permission marketing. Da, Dana, e foarte important sa nu deranjezi si sa castigi acel click, dar oare de ce m-am plictisit in draci la prezentarea ta (thank God 2.0 pt internet mobil si mobile app de la Gmail).

Bonus track: “Am adus niste date ca sa va dati seama despre penetrarea in Romania” – asta cu siguranta castiga puncte la diferentiere si spor de atentie.

Ciutacu, pe langa atitudinea tip Rocky de cartier: “Netul e mai violent decat peluza de la Steaua. Daca ai nervii tari, daca nu, nu” s-a mai evidentiat cu cele doua avantaje ale internetului: poti pune informatia imediat – scapam de experientele pitoresti din tipografie, al doilea este ca nu poti stopa absolut nimic – vezi caltabosii.

A urmat Orlando, scurt si la obiect, despre tendinte si date in internetul .ro, ne-a dat cateva puncte de gandire in strategie si trasarea bugetului de online pentru anul viitor. Gusti, simplu si la obiect, ne-a atras atentia cu niste date de afara, de exemplu cum WSJ a constatat ca, in momentul citirii, 60% din subiectele din ziar sunt cunoscute. Se redefineste deci notiunea de stire, preluata de new media de la media traditionala – ceea ce imi aminteste de profesoara de desen care ne definea curentele din pictura explicandu-ne relatia cu curentele care le determinasera, ca reactie contrara. GSP-ul asadar este in proces de unificare a redactiilor print-online, ceea ce va fi un challenge pentru jurnalistii care vor trebui sa transceda diferentele dintre stiluri si program de lucru intre cele doua. Interesant, nonetheless...

La finalul sesiunii, Ana Sipciu ne-a dezmortit cu 10 things i’d love about you: o prezentare proaspata, cu un ritm bine adaptat web 2.0 si mutle exemple practice si interesante. Am retinut ca (1)web 2.0 inseamna genuine interactivity, dialog – baza unei relatii sanatoase (nu pot sa nu sesizez cum speakerii – girls au vorbit mai mult despre relationare, ca ingredient necesar experientei 2.0 decat speakerii – guys)

(2) get to know each other: pentru a face o campanie solida, trebuie sa afli lucrurile importante despre consumatori, nu doar numele si adresa de e-mail; personalizare inseamna extra-informatii, interes pentru hobby-uri si preferinte.

(3) ai sansa sa poti transforma o experienta negativa intr-una pozitiva aproape in timp real – subiect de aprofundat ulterior

(...x) provocarea: brandurile trebuie sa incite (artofoffice.com, creat de Microsoft pentru utilizatorii de office pt mac), trebuie sa arate interes pentru interesele oamenilor care il cumpara si trebuie sa demonstreze curaj. Finalizare in forta, cu teoria viralului vs spot online si cum mecanismul din spate este cel care face diferenta.

Coffee-break, apoi yours truly Giani :)

Daily Surprise: One Note

Aflata azi la o conferinta unde se bateau campii pe teme mult prea teoretice, am zis sa profit de faptul ca bateria de la laptop rezista 3,5 ore, asa ca m-am jucat putin prin OneNote, aplicatia de luat notite si organizat fisiere, imagini, screenshot-uri si multe altele. Mi s-a parut genial modul cum poti sa creeze notebookuri, sectiuni, suprasectiuni si pagini, intr-un mod mult mai simplu si user-friendly decat Google Docs.

Evident, dezavantajul e ca aplicatia nu e disponibila pe net, deci trebuie sa verific daca schema cu sincronizarea chiar functioneaza si in ce fel. Mi-au mai placut template-urile, frumos desenate si usor de folosit. De fapt, asta e si impresia de ansamblu: simplitate, functionalitate, icon-uri sugestive si un tutorial structurat ca un notebook - pentru a ilustra si mai bine, vizual, ce si cum poti face :)

Revenind la conferinta care m-a dus in mars fortat (al gandurilor pierdute aiurea printre norisori) catre aceasta descoperire (foarte draga inimii mele so far): de ce oare nu exista rolul de content manager la multe conferinte romanesti de business? Sau poate exista, dar nu e foarte bine conturat, motiv pentru care de multe ori lipseste coerenta si coeziunea interna a evenimentului, care pare mai degraba o colectie de prezentari pe aceeasi tema generala, dar fara a sustine un ritm firesc al ideilor si discutiei. Lipseste dirijorul, iar orchestratia o ia uneori pe alaturi si nu pot decat ca pe viitor sa sper la evenimente mai inchegate si la vorbitori mai inspirati si pe aceeasi lungime de unda ;) Vedem maine, la Toolbox!

Planner, planning, to plan

Mi-am petrecut intreaga zi de ieri reflectand la asta, aterizata la Masterplan. Mi-au placut mult invitatii straini, pentru boemul relaxat si firesc din prezentari, pentru ca vad solutii mai mult decat dificultati, provocari mai degraba decat dificultati, pentru ca gandesc in concepte si roluri, nu in orgolii si Effie. Mi-a mai placut Stefan Stroe, pentru ca a avut o abordare "back to basics", Sorin Psatta pentru nonconformism si adevaruri simple si Serban Alexandrescu pentru teoria mufelor si impedantei (geeky me!).

Partile bune, evident, s-au intercalat cu reprize de enervare, datatoare de dureri de cap si comentarii rautacioase cu colegii din ultima banca. Inteleg ca sunt termeni pe care ii preluam cu totii din engleza pentru ca sunt universal acceptati, ca poti spune "advertising" si nu publicitate, ca nu gasesti echivalent pentru brief, copy sau insight dar... "Ma duc acasa si nu ma simt happy cu mine" (wtf??!?) e putin cam mult, too much ca sa zic asa, pe limba lor. Inteleg ca e cool & trendy, dar in prezentari publice (fie si cu un public atat de nisat) mi se pare mai profi sa reusim sa gasim cuvinte in limba romana pentru consumer, flow, packaging, wrong, sau sa prezentam intr-o engleza impecabila, nu intr-o romgleza dubioasa?? (Alex are niste insighturi mai profunde pe tema asta).

Pe scurt, vorbind de continut, am inteles urmatoarele:

1. Plannerii au rolul de a aduce la suprafata convingerile si crezurile noastre despre lume si viata.
2. Pentru creativi, plannerii trebuie sa dea o directie, o strategie.
3. Clientii nu stiu sa aprecieze o strategie de media buna si sunt cost-oriented la pitch
4. Nu e suficient sa ai cel mai tare mediaplan daca nu ai mesajul/directia.
5. Clientul nu poate veni cu o strategie de comunicare, ci de business (aici simt fault de cartonas: eu, client fara agentie, fac si strategie de comunicare, si directii de business, si concepte, si tactici si copy si bugete si... stie careva un psiholog bun?).
6. Un bun strateg trebuie sa influenteze strategia de business a clientului, sugerand extensii, idei de produse, etc.
7. Plannerii sunt rupti de deadline-uri.
8. In momentul cand expunerea media va costa f mult, se vor da bani pe research si vor conta strategiile media.
9. Great clients buy great ideas, no matter where they come from.
10. E bine sa cercetezi, dar atentie sa nu lasi cifrele sa influenteze deciziile.
11. Early adopters si innovators sunt file de poveste.
12. Cercetarea este subiectiva si conjuncturala, deci atentie la extrapolare.
13. Cel mai important si greu este sa ramai planner toata viata; planningul e o stare.
14. Plannerul este reprezentantul agentiei de research in agentie.
15. Etic este ca researchul sa se opreasca la diagnoza, la radiografie. Plannerul si nu omul de research trebuie sa interpreteze datele.
16. 95% dintre produsele noi/inovatiile esueaza.
17. Unele dintre cele mai valoroase insighturi vin din industrii / nise diferite.
18. Daca intr-un om intra ceea ce trebuie sa intre si iese ceea ce trebuie sa iasa, iar asta se potriveste cu ceea ce vor altii de la tine, e ok.
19. Plannerul noaptea trezit din somn trebuie sa fie capabil sa dea un paragraf despre ceea ce inseamna si cum se simte brandul pe care il are in grija.
20. Plannerul trebuie sa fie un copywriter pentru copywriter: sa scrie brieful in asa fel incat sa-ti vina cheful sa te apuci de treaba; sa produca declickul care sa declanseze lucruri de creatie.
21. Cand un planner tanar da un brief unui copywriter cu 10 ani experienta, risca serios sa-si ia un mare sut in fund (asta e partea cu impedanta).
    

Ziua de azi continua cu seminariile, imagini de ieri la Zoso.

Lecturi in metrou (3)

Cum ar fi daca astazi as reusi sa fac toate lucrurile de pe to-do list? Daca la 5.30 (contrar practicii curente, cele 12 ore zilnic petrecute la serviciu nu sunt toate incluse in fisa postului :) m-as uita pe notepadul de langa mine si apoi in inbox conluzionand ca nu mai am nimic de rezolvat pe ziua de azi?

Si daca acest lucru uimitor s-ar intampla in fiecare zi, la ora plecarii, si daca as pleca in fiecare seara (seara, nu noapte!!!) linistita ca toate lucrurile pe care le aveam de facut s-au intamplat deja... cum ar fi? Sa dorm noaptea, nu sa ma trezesc la 2.30, 3.30 sau 4.30 (like clockwork) cu diverse idei de serviciu, solutii sau noi initiative, ci sa dorm bustean pana a doua zi? Cum ar fi daca, in loc sa-mi pierd mintile incercand sa ma impart intre 1000 de proiecte si intalniri si briefuri si prezentari, fiecare minut ar trece ocupat exact cu lucrul pentru care ar trebui sa-l petrec?

Nu stiu cum ar fi, deocamdata am citit cartea :) David Allen - Getting Things Done (blog aici). Saptamana viitoare va povestesc cum e...

Lecturi in metrou (2)

Saptamana asta m-am plimbat cu Tactics a lui De Bono in rucsac prin metrou, meditand asupra relativitatii curgerii timpului si distantelor dintre statii. De vreo 2 ori era sa uit sa cobor, pentru ca e o carte care te prinde, pe care o citesti pe nerasuflate stiind ca e una din cartile pe care le vei reciti, over and over, pentru doza de optimism, entuziasm si incredere pe care o inspira prin povestile si invatamintele sale.

Cele 50 de interviuri care contureaza ideea acestei carti sunt de fapt business stories cu super-heroes autentici, care nu demonstreaza decat ca toate intamplarile si conceptele sunt subiective, si ca intotdeauna cand ai solutia perfecta sigur mai sunt cateva puncte de vedere perfect valabile chiar daca elementar diferite.

E cartea care m-a facut sa incep fiecare dimineata cu un zambet si idei efervescente, fie ca citeam despre stiluri si caracteristici ale succesului, despre strategii, noroc sau intelepciunea gasita in esecuri si falimente rasunatoare. A positive kick-start, by all means recommended :)

Noaptea Alba

Desi istovite dupa o saptamana de lucru incheiata zilnic dupa 10 seara si de acel du-te-vino continuu de la standul din Advertising Show, impreuna cu Ralu ne-am gandit sa ne infuzam un pic de cultura si spirit bucurestean colindand prin locurile deschise in Noaptea Alba...

La prima piesa de teatru am ajuns cam tarziu, la a doua era sa fim doborate si calcate in picioare de puhoiul dornic de experiente artistice, care umplea foaierul si o parte din trotuarul de la Bulandra.

Ne-am enervat si ne-am intrebat de ce oare, daca dai teatru gratis, sa nu faci un sistem oarecare de rezervari (sms, www, etc), sa nu ne omorim in figuri, coate si lipsa de aer respirabil pe treptele artei.

Asa ca ne-am orientat spre locatii mai putin populare, ne-am suit pe Arcul de Triumf si am constatat ca e absolut imposibil sa faci vreo fotografie strazilor bucurestene, care fie sunt luminate aiurea, fie sunt adancite in intuneric :(

Step de weekend

Ieri mi-am dat intalnire cu Raluca sa ne plimbam putin privirile pe la Targul International de Arte Vizuale despre care aflasem intamplator de pe Metropotam. Gand banal de duminica, dar ce idee buna a fost! Expozitii diverse, culori vii, sculpturi ingenioase, un Adam&Eva mai putin obisnuiti (ea cladita din piulite, el din suruburi, marul din amandoua), antichitati, o dra cu spleen, pe soclu, incropita din cuie rosii si lanturi argintii…

Muzica frantuzeasca prelingandu-se de pe scena si spectacol de step la superlativ, care ne-a tinut in loc timp de o ora, urmarind pasii, costumele, povestile fara vorbe, de dupa muzica…

Blond. Foarte Blond.

Deci am fost la Casino Royale… mi-a placut intro-ul si, dupa cum mi-a spus Calin, exact prima jumatate de ora. Urmarirea de la inceput, mi s-a parut geniala, bine dozata in pasi si ritm, imprevizibila si plina de suspans, chiar daca celebrul Blond parea cam papa-lapte. Mie imi plac filmele de actiune exact pentru asta: ritm bine dozat, viteza atent masurata a cadrelor care te tin cu sufletul la gura, agatat de ecran... Prea repede (ca in Bourne Supremacy sau Ocean’s 12) si devine obositor... Prea lent & siropos, ca in ultima treime a lui 007 si ma plictisesc... Just right, alert si cu ruperi de ritm ca in Departed, si m-a castigat in mai putin de 2 minute... Ceea ce nici un tip nu poate spera sa reuseasca ;) In continuare nu inteleg ce a gasit asa deosebit Mazi la Daniel Craig, eu pot numara pe degete scenele in care a depasit impresia de blond spalacit, corp bine cladit, nu foarte inteligent.

Inapoi la film... M-a impresionat negativ lipsa gadgeturilor (ok, I admit it, I’m a sucker for gadgets & geeks in filme de actiune, motiv pentru care oricand revad cu placere The Italian Job) si m-a dezamagit lipsa acuta de jucarele pe sub smoking. Asta daca telefonul mobil si defibrilatorul de torpedou n-au devenit, peste noapte, ultimul racnet al tehnologiei pentru distinsii de la MI6. Umor britanic, probabil.

Nici cu masinile nu m-a dat pe spate (desi DB9 e pentru mine in top 3 al preferintelor), nu l-as fi suit pe 007 intr-un Mondeo pentru nimic in lume... daca era neaparat nevoie sa-l dau jos din Aston Martin, l-as fi plasat mai bine intr-un Pagani Zonda bleumarin, asortat cu privirea de otel... Oricum, mai bine in Ford decat intr-un Passat (no offence, Cristi, sper ca-ti merge bine proaspata achizitie!).

Mi s-au strepezit dintii de la siropelul din ultima parte, previzibil si rasuflat, cu poker slabut, de incepatori, patetism gratuit (Bond sa admita ca a renuntat la armuri si ca iubeste din toate coltisoarele mintii lui de criminal cu sange rece????) scene prea lungi, de parca adormisera aia la montaj. Marcile au fost, fie prea evidente: “Rolex? Nu, Omega”, fie nelalocul lor: chiar trebuia sa-si scrie Blondu demisia de pe laptopul Sony Vaio din gondola, nu putea s-o trimita prin sms?? De parca poti sa-ti dai demisia din vreun serviciu secret asa simplu, pe mail! Si ce cauta Branson in aeroport la Miami, si mai ales de ce nu zbura cu Virgin?!!?...

In concluzie, Departed ramane, de departe, filmul anului, fascinatia speciala a Spiridusului pentru 2006, unul din filmele de care stiu sigur ca imi voi aminti, cu aceeasi placere, peste ani.

A Opta Treapta

Dimineata a inceput devreme, cu claxoane si nervi in traffic, cu emotii daca reusesc sa trec cu aparatul foto de cerberii de la Palatul Parlamentului unde chitisem candelabrele imense. Ma duc la Covey, cu ochii carpiti de somn... ne invioreaza rapid Chris Duffy, cu un savuros umor britanic, moderand prima sesiune de cugetari despre leadership: 2 vorbe despre inteligenta emotionala de la Joachim Kappel, cu accent pe recrutari pentru pozitii senior, cateva observatii culturale despre cum e sa conduci in Balcani de la Nikos Koumettis, un studiu de leadership prezentat de Andi Dumitrescu, sarm retinut marca Sony Mordechai si aberatii fara sens de la Monica Tatoiu, fara nici o legatura logica cu subiectul, cu tema formulata sau cu viata normala, pe dinafara total.

Dupa coffee-break, recital Covey: simplu, direct, emotionant. O prezentare care-ti mergea la inima, cu scurte filmulete despre oameni incredibili, o calatorie catre lucrurile care conteaza in viata, in cuvinte simple. Ramanem la final cu intrebarea deschisa: daca viata ar fi un tablou, ce ai desena acolo? Cu ce culori? Ce forme? Portrete sau peisaje? Ce ar vedea altii in pictura ta si cum devine ea o capodopera? Ce insemni pentru altii si ce urme lasi in picturile lor? Cum gasesti vocea din interior, calauza catre scopul final? Dupa pranz, autografe si o sesiune de intrebari, fascinanta prin sinceritatea deplina a raspunsurilor.

O zi frumoasa, plina de dinauntru. Despre organizare, cu alta ocazie...

Brand Camp: raport subiectiv

Prima zi de Brand Camp, cu multa cafea, idei noi si branduri. De dimineata m-a fascinat prezentarea Alinei Wheeler, de un sarm aparte, gravitand printre branduri si perceptii cu gratie si rabdare. Pacat de domnul de la European Drinks, care a urmat in program, si care ne-a aburit cu emotie-n glas mai ceva ca in telenovelele cele mai patetice, mai draga, despre viziunea celor doi gemeni co-presedinti si cele 30 de branduri ale lor pe care 95% dintre participanti nu le-ar fi consumat probabil nici cu pistolul la tampla. Cum nu e bihorean, nu l-am banuit de parti-pris, ci doar de brainwash cu tehnica particulelor inteligente din prea mult Frutti Fresh cu bulbuci.

Pana la pranz am aflat despre oportunitati si riscuri in extensia de brand si despre curajul Arctic de a se extinde in productia de aragaze, si am dezbatut cu Maria, susotind ca la scoala, daca am purta sau nu haine de iarna de la Arctic, daca s-ar extindere in echipament de schi/snowboard (eu am votat pentru!). Mai tarziu invitatii de la Linotype au jonglat cu fonturi si studii de caz, urmati de matricea complicata (dar interesanta, ca toate mecanismele complicate) a noului instrument de planning al programelor de rebranding, instrument propus de Tony Spaeth si Tom Vanderbauwhede. N-am inteles prea multe acum, aprofundez maine la training.

Dupa amiaza, tur de forta. Incalzirea cu Marius Ursache, despre utilitatea manualului de brand, urmat in mod magistral de Christian Schroeder de la Landor Hamburg care ne-a dovedit un lucru pe care multi speakeri romani nici nu-l iau in considerare: ca un powerpoint nu trebuie musai sa fie plicticos si ca filosofia brandingului e mai benefica spusa pe bune, si nu incriptata in termeni stufosi. Dupa aceea am aflat mai multe decat voiam sa stiu despre brandingul statiilor de benzina, dar si un punct de vedere interesant despre cum se combina brandingul cu arhitectura si designul interior al birourilor.

Ziua s-a incheiat in forta, cu 7 reguli esentiale pentru implementarea cu succes al unui brand corporate, din care una incalcata chiar de evenimentul la care participam, sub ochii nostri. O prezentare captivanta, cu multe exemple incredibile dar adevarate (cel mai tare mi-a placut intrarea intr-un birou Abbey National pe care se gaseau trei logo diferite Abbey care trecuse prin 2 rebrandinguri in 2 ani). Dar totusi, de ce de fiecare data reteta magica si cheia succesului contine 7 etape, reguli, key factors, actiuni sau adevaruri? Uneori 10, dar coplesitor de des 7... Cum reusesc? De ce se opreste lumea la 7? Cum de ies fix 7, de fiecare data?

Impresii de eveniment

Ieri am fost la Marketing Innovation Forum, o zi intreaga departe de birou si totalmente offline, in care mi-am dezvoltat abilitatea de a lua notite tinand simultan notes, pix, mapa, programul si ceasca de ceai in mana stanga. Au fost prezentari care mi-au placut, prezentari care m-au plictisit si oameni care m-au scos din sarite. Atitudinea superioara de genul “numai eu detin adevarul, numai eu stiu totul, voi habar n-aveti si femeile nu pot da clickuri” pe langa ca e enervanta, nu-si are locul intr-un forum care se anunta de inovatie. In inovatia imi place sa cred ca toata lumea experimenteaza impreuna, nu iti poti privi de sus audienta, mai ales nu atunci cand incerci sa le vinzi ceva.

Mi-au placut cei care si-au facut temele, care au petrecut ceva timp gandindu-se la ce vor prezenta, cautand exemple, chiar daca le gaseau, foarte comod, in reteaua agentiei sau dadeau exemple, invariabil, de la Londra. Cred ca a fost cel mai pomenit oras, londonezii trebuie sa fi avut ieri un moment de sughit colectiv.

Mi-a mai placut mult prezentarea lui Liviu David “cu putine vorbe si mai multe poze”, a venit cu foarte multe exemple interesante, intr-adevar inovative si au scos in fata genul acela de creativitate care chiar iti provoaca neuronii la idei noi, care te scot din cotidian. Mi-a placut ca lumea a stat in picioare la workshopul despre online, cred ca e un semn bun pentru dezvoltarea industriei ;)

Mi-a atras atentia si context planningul lui Stefan Stroe, dar as fi preferat o prezentare mai putin didactica, o abordare mai inventiva. M-a surprins placut prezentarea Manuelei Necula, chiar daca nu aducea nici o revelatie imensa, a fost o poveste frumos spusa. M-a oripilat discursul care i-a urmat, cel al Andreei Popa de la Knorr care ne-a prezentat 2 campanii de-ale lor care zau daca au interesat pe cineva sau daca a adus ceva nou. Pe mine m-a plictisit ingrozitor. De maxim efect a fost fraza “stateam aseara in key account la coada la casa…” Get a grip, get a life!

Din punctul de vedere al organizarii, ma asteptam la un stil mai interactiv, mai fluid. Daca programezi trei workshopuri in paralel, mai ales intr-o industrie ca asta, mi se pare esential sa te gandesti ca lumea va dori, la un moment dat, sa circule, sa se uite ce se mai intampla la alta sala, sau pur si simplu sa sara peste un vorbitor care nu a captivat prea mult. Iesirile sau intrarile m-ar fi bucurat sa se poata faca simplu si firesc, fara sa deranjezi, fara sa se uite toti la tine si sa te simti ca un elefant intr-un magazin de portelanuri atunci cand vrei sa iesi putin. Asta cred ca tinea de aranjamentul salii si de conceptia sesiunilor, n-a fost rau dar mi-as fi dorit mai multa interactivitate. Despre Marriott, m-a surprins in mod foarte neplacut ca nu aveau deschisa garderoba, desi erau vreo trei seminarii in desfasurare, insa apreciez la superlativ, ca intotdeauna, cafeaua excelenta si prajiturile din/cu multa ciocolata. Mai insiropate erau mai bune, dar merg si asa.

Pe scurt, mi-a prins bine, a fost o zi plina, cu surprize placute si intamplari mai putin placute. Am intalnit prieteni cu care nu m-am vazut demult si oameni cu care ma vad si cu care n-am timp sa schimb o vorba. Offline, mi-am amintit cum e sa iei notite in dulcele stil clasic si din cand in cand cred ca mai trebuie exersat si asta.

Efectul anapoda al succesului prost inteles

“Nu mai facem rezervari telefonice, trebuie sa veniti personal si sa lasati si un avans pentru consumatie” mi se explica de parca ar fi cel mai firesc lucru din lume. Nu sunasem la cine stie ce restaurant de fitze, cu circuit inchis sau supra-populat, ci la Cafeneaua Actorilor din Tineretului. In culmea perplexitatii ii explic domnului ca din moment ce sunt la serviciu si intentionez sa merg acolo dupa serviciu sa iau masa, nu prea am cum sa ajung sa fac rezervari, deci “ne pare rau, astea sunt regulile”. Halal customer service!

Cum s-a ajuns aici, de la deja celebrul “nu facem rezervari decat in aceeasi zi”? Prin simplul fapt ca multa lume, aflata la plimbare prin parc, s-a gandit sa bea o bere la o terasa draguta, incapatoare si situata, romantic, pe malul lacului. Prea multa lume s-a gandit la asta si ei s-au gandit la ltceva. “Noi avem target de consumatie de 250.000” ne explica chelnerul, cu un gest complice, off-the-record, la fata locului… “Veneau unii, luau o bere si stateau… Nu ne mai putem permite!” Model clasic, sa ne scoatem investitia marlaneste, ca la romani, rapid si cu nesimtire. Si total anapoda de altfel, pentru ca daca te duci acolo chitit sa mananci, ti se lungesc urechile asteptand comanda, pentru ca personalul bucatariei este depasit cu mult de numarul comenzilor.

Pe scurt: daca te duci si nu mananci, nu e bine ca nu cotizezi destul. Daca te duci sa iei masa, ar fi bine sa vii satul, ca oricum flamanzesti pana vine pizza. Bravos, natiune! Inteligent, n-am ce zice…

O bere rece, garçon!

De cele mai multe ori cand ies la o terasa, caut prietenia unei halbe de bere, asa ca locatia e mai putin importanta. Atata timp cat preturile sunt decente, personalul manierat (fara sa depaseasca limitele bunului simt, sa ne-ntelegem) si fondul sonor suportabil, o bere rece e la fel de buna indiferent de terasa.

Lucrurile se complica insa atunci cand mi-e si foame, si asta nu pentru ca sunt mofturoasa peste masura, ci pentru ca atunci cand iau masa in oras vreau sa ma relaxez si sa savurez momentul in tihna. Probabil e o reactie adversa la pranzurile infulecate pe fuga, deasupra tastaturii, in zilele obisnuite de serviciu din ultimii patru ani. O data cu venirea verii alegerea unui restaurant pentru o cina linistita devine insa un adevarat exercitiu de perspicacitate. Primul criteriu: sa aiba terasa. Al doilea: sa nu fie situat langa o strada galagioasa, cu claxoane si frane temperamentale cum numai in Bucuresti poti gasi. Al treilea criteriu: sa fie cat de cat in apropierea biroului, adica in zona Universitate-Romana-Unirii, pentru a evita blocaje in trafic, daunatoare climatului gastro-duodenal.

Miercuri seara, ne oprim la City Grill pe Lipscani. Reusim sa ne facem vizibili cu greu personalului foarte ocupat de chestiuni mai importante decat servirea clientilor, obtinem cu greu un meniu, ne hotaram, dam comanda. Vine limonada (excelenta ca intotdeauna), dar cu cuburi de gheata (stiu, aici sunt carcotasa, dar nu suport cuburile de gheata in orice bautura care nu seamana cu o caipirinha)... de ce nu pot tine lamaile la rece??? Silly me. Vine si mancarea, tigaia de pui cam fara gust dar macar pica bine la stomac. Mi se face pofta de ciulamaua de pui cu ciuperci de la Livada cu Visini, dar legumele gratinate macar sunt mai sanatoase decat sosul cremos de la ciulama.

Joi la pranz, masa cu o buna prietena, indelung neglijata (si vitavercea) la Edgar’s Pub, din lipsa de optiuni neaglomerate in zona Universitatii. Surprinzator, mancarea excelenta (data viitoare sigur comand si eu un Four Skins- cartof, bacon, mozzarella si smantana, la cuptor, sa te lingi pe degete), chelnerul amabil, vesel si atent, totul ultra-rapid. Din pacate, un grup de cinci-sase fotomodele cu pretentii de inteligenta, arhitectura si bun gust, gangureau dragalas stricand bunatate de fundal muzical.

Pe seara, petrecere in Tineretului, la Cafeneaua Actorilor. Cu o zi inainte, am incercat din rasputeri sa facem rezervari, sau macar sa gasim persoana competenta cu care am putea vorbi de asa ceva, disparuta fara urma. Poate la scuba-diving, in lac. Dupa zece minute de asteptare, mai intrebam o data la bar. Un individ clar deranjat ne raspunde plin de diplomatie “Ce te uiti la mine, ba? Ce, nu ti-am zis ca nu stiu unde e ? Ce.... ma deranjezi ?? » Ne amintim ca suntem, totusi, in Romania, si ca nu e frumos sa deranjezi omu de la lucru, cand sta si sprijina barul de partea ailalta (o fi fragil, probleme cu fundatia, deh!). Inapoi la petrecere. Ne strangem vreo 10 persoane, comandam multa bere, pizza, si mai multa bere. Dupa pizza asteptam o ora jumate si vin relativ reci, ne amintim cu nostalgie cum am asteptat la De Cartier o ora dupa o salata de 15 minute declarate si rectificate ulterior repetitiv cu “vine imediat”. Berea insa vine si ea prompt de fiecare data cand isi mai aminteste chelnerul de noi, dar il intelegem ca e picol, mai are de invatat... Dam cu bere si uitam incidente, ce daca invata pe banii si nervii nostri, noi sa fim sanatosi!

Vineri seara, experienta initierii mistice in arta servirii ne urmareste din nou. Bad bad karma! Dupa ce trecusem pe la Philippe (poftind la niste ciupercute la gratar delicioase cum stiu ca le fac acolo), goniti de un chelner cu staif si sala goala pe motiv ca nu aveam tinuta adecvata (a nu se trece pe acolo in papuci nici la 40 grade, sa ne sufocam dar sa nu capitulam!!) ne refugiem pe terasa la “La Cena”, infometati si cu capsa pusa pe chelneri de Bucuresti care prefera sa isi tina salile goale decat sa munceasca. Vine un baiat, dam comanda, pare cam incurcat, speram ca se descurca, terasa promitea la prima vedere. Dupa un sfert de ora vine berea si frappe-ul, amar, cu urme de zahar si fara frisca. Se stricase calculatorul si nu putea face bon. Dupa inca 10 minute, revine cu meniul sa ne intrebe clipind des ce fel de carpaccio am comandat, ca el trebuie sa dea comanda in italiana ca altfel nu intelege bucatarul. Bine ca n-aveau bucatar chinez, sa vezi atunci probleme. Si unii zic ca italiana e simpla! Dupa ce a conspectat frumos din meniu, luand notite, chiar pe masa noastra, am oftat adanc si am promis in gand ca nu ne enervam. Bruschetta a venit suspect de rapid, apoi limonada, cam obosita si cu samburi (urasc samburii in limonada!!!). Vine din nou baiatul, tranteste si portia de paste cu 4 feluri de branza (eu nu am detectat decat urme de 3, dar in fine, o fi pentru finii cunoscatori). Asteptam si carpaccio. Asteptam si asteptam. Chemam baiatul, sustine ca ni l-a adus. Se agita, ridica vocea, convins ca n-am mai comandat altceva si ca pastele sunt de fapt carpaccio. Chemam un chelner care se misca cu mai multa abilitate printre mese, sa ne lamureasca. Aflam ca baiatul e in prima lui zi acolo, ca i-au dat si lui 2 mese ca ziceau ca n-are cum incurca prea multe... Ei bine, a reusit! Prin comparatie, baiatul de la Actori parea chiar sprinten si priceput, n-am stiut noi aprecia...

Sambata n-am mai iesit nicaieri, mi-am amintit insa de locuri unde mi-e dor a merge... Curtea Veche, Livada cu Visini, Casa Enache, cherhanaua din Vama Veche, de pe deal... Locuri dragi unde nu servesc doar mancare, unde muzica serilor tihnite iti ramane mult timp in urechi si-n suflet...