Working Girl's Chronicles: First days in the office

Prima experienta legata de serviciu a fost una traumatizanta. Eram in anul 4 de facultate si m-am inscris intr-un proiect studentesc care se finaliza cu internship-uri de 2 saptamani in cateva firme dintre cele ravnite de studenti (fericiti cei simpli...) si cu cele mai solide employer brand pe atunci. Mi-am facut CV-ul in asa fel incat nu putea fi ratacit sau confundat (cine ar fi putut, honestly, ignora un creier verde, decupat, A3, cu infos grupate pe verso, in formatii neuronale) si m-am trezit printre fericitii castigatori ai unui drive-test existential intr-o celebra agentie de PR.

Impresiile au fost dintre cele mai vibrante: aterizasem intr-un univers paralel, office chic, cu fete scoase din cutie si idei raspicate si fara urma de sovaiala. Am incheiat prima zi in bratele cuiva, epuizata, plangand, cu universul naiv desirat la picioare. In loc de concepte si proiecte incitante, de opinii cu wow factor included, cel mai adesea discutia se pierdea, previzibil, in barfe marunte, detaliate, rautacioase pana la cer, despre alte fete ca scoase din cutie. In loc sa invat, ajungeam sa-mi iau campii. E si asta o lectie. Dulcea ratacire a durat putin. M-am trezit brusc, ca multi altii, cu task-uri care ma depaseau, de care cate unul sau altul platiti de-adevaratelea sa le faca nu avusesera timp, liste nesfarsite de jurnalisti si event gifts de asamblat, cu precizia unui robotel dintr-un sweatshop chinezesc. Zilele au trecut greu, fiecare minut incarcat de dorinta sincera de a lasa toata falsitatea in urma, orele s-au dus, una dupa alta, in salturi inovative si flick-flackuri imaginare stiind ca tot efortul va fi, glorios, in van.

Un lucru insa, din cele invatate, mi-a prins bine si m-a scos la liman de multe ori, fara nicio legatura cu contextul initial: "poti spune orice, absolut orice, oricui, atata vreme cat stii cum s-o faci, ca sa obtii ce vrei". Ingrozitoare in acele vremuri marcate de un idealism feroce, ironic picurand in urechi cateva zile mai tarziu cand aflam ca nu vor angaja pe niciunul dintre noi, dulce refren evocat mai tarziu, la ore tarzii de disperare si cearta crunta cu tastatura pe texte care nu voiau sa se dea pe brazda. Vorbe cum nu se poate mai adevarate, din pacate...

Working Girl's Chronicles: Aplicatii si aplicanti

Episodul curent (cele anterioare aici si aici) e cumva intre mine si psihologul meu imaginar, motiv de batut campii pe blog, ca de aia exista, despre traumatizantul proces de recrutare pe timp de criza, cand nu e usor nici sa fii pe partea cealalta a baricadei, aka in pozitia privilegiata de a face angajari. Doua sunt tematicile principale de vorbit singura-n noapte si datatoare de intrebari retorice:

(1) Fotografia din cv: bineinteles ca ma asteptam sa ma amuz copios, sunt notorii exemplele de poze gen hi5 singura la mare, la soare... Overall, m-am trezit cu o profunda tristete existentiala. Nu zice nimeni sa ai poze profesioniste, desi pretul aparatelor digitale a ajuns spre 100 eur pentru unul decent, iar 90% din telefoane pot scoate o poza rezonabila daca chiar vrei, asa ca de ce sa pui pe cv poze neclare, poze in care in prim plan e o imprimanta, poze in care se vad pixelii mai mari si mai clari decat ochii tai, poze in care abia intr-un colt se desluseste o silueta umana? Care o fi scopul acestei poze? Poate ca nenorocitul aflat fata-n fata cu sute de cv-uri sa aiba un reper vizual sa se descurce si sa coreleze noianul de info despre locuri de munca, calificari si potential cu mutra corespunzatoare?? Si atunci, de ce imi pui si fatza ta in fundal cand in prim plan e o imprimanta? De ce nu lasi numai imprimanta, daca asta te reprezinta, sigur imi amintesc mai usor... (insider tip: desi un ghiveci simpatic ar fi mai memorabil ;) Iar daca tot iti vad fata, de ce iti pui ochelari de soare cat jumate din ea? Pentru ca ai? Pentru ca sunt indispensabili mediului profesional, pentru ca adauga expresivitate si stil? Sau de ce te uiti la mine de parca m-ai lua la bataie? Inteleg, e greu cand te urmaresc paparazzi, dar chiar o fi prima si ultima poza de pe pamant, singura?? De ce pui poze full body, daca aplici la un job cu oarecare valente intelectuale - ar trebui sa-mi pese ca arati beton, cand spun acolo in anuntul meu nivel de cariera 3-5 ani si nu ma refer la modelling? Apropos de asta, o observatie subiectiva: baietii au poze mult mai putin penale decat fetele si, din socotelile mele suspuse greselii, un procent mai mare cred ca merita efortul sa-si puna una pe cv.

(2) Adresa de contact: inteleg ca s-au epuizat cele nume.prenume sau invers si tii sa-ti evidentiezi personalitatea si inventivitatea, insa chestii gen pisoias sforaici, sleepwalker22, shut_up3,14, skywalker1969 si alte alea oare or suna bine in tastele angajatorului? Nu zic nu, putina flexibilitate n-a stricat nimanui, chiar eu am aplicat cu adresa de spiridus la diverse joburi, astfel ca am inceput interviul pe o nota optimista gen "buna, spiridusule!" dar pentru toti ursuletii, neintelesele si obiwankenobi din online - pls gasiti-va si unele mai rezervate, e atat de usor sa-ti faci automatic forwarding de pe o adresa pe alta...

(3) Relevanta: sunt perfect de acord ca nu stii niciodata de unde sare iepurele si, statistic vorbind, legea numerelor mari spune ca vor creste sansele de succes atunci cand urmaresti o suta de mii de piste si aplici la triliarde de joburi decat daca iti pariezi pe unul singur. Big news: daca nu esti entry-level, sansele sunt sa se aplice plicticosenia aia de rationament pentru fraieri care au citit la scoala despre pozitionare si segmentare si care zice ca unei nevoi specifice, nisate, ii raspunzi cu oferta fix pe nisa aia nu pe alta, in parametrii respectivi. Nu pot decat sa ghicesc ca toti cei care au dat, ca si mine, un anunt ff specializat, vor sterge cu maxim zel toate aplicatiile din partea actorilor care se cred ingineri, agentilor de vanzari care se cred PR-isti, asistentelor, centralistelor si call center operators care se cred manageri, accountilor care se cred tehnici si tehnicienilor care se cred copywriteri.

Cam astea ar fi frustrarile de azi si din ultima luna... bear with me, se intrevede luminita de la capatul tunelului...