No time

No time to put life on hold any more. Hard learnt lesson, completely earned & uploaded. Beautifully bruised in the process, making it even more boldly worthwhile. No time left for somedays' frustrations cozily tucked up under missed deadlines with the self. No delayed, postponed or canceled follies. No rose-tinted sunglasses for the light within. No need to fuss. No more, not any more.

Pentru ca.

Pentru ca imi place sa adorm pe canapea, seara de seara, pentru ca imi place cum ma certi bosumflat si ma boscorodesti impachetandu-ma usor, pentru transport pana in dormitor. Pentru ca ma zgaltai cat sa inteleg ca nu sunt in pat, insa destul de usor cat sa nu ma trezesc pana acolo. Pentru ca promit mereu ca nu mai fac, desi niciunul n-am putea lua asta in serios. Pentru ca imi doresc sa fac asta si la 80 de ani.

Sambata ma marit. Pentru ca.

U2

Speechless & unique. Mai multe imagini aici.

Working Girl's Chronicles: First days in the office

Prima experienta legata de serviciu a fost una traumatizanta. Eram in anul 4 de facultate si m-am inscris intr-un proiect studentesc care se finaliza cu internship-uri de 2 saptamani in cateva firme dintre cele ravnite de studenti (fericiti cei simpli...) si cu cele mai solide employer brand pe atunci. Mi-am facut CV-ul in asa fel incat nu putea fi ratacit sau confundat (cine ar fi putut, honestly, ignora un creier verde, decupat, A3, cu infos grupate pe verso, in formatii neuronale) si m-am trezit printre fericitii castigatori ai unui drive-test existential intr-o celebra agentie de PR.

Impresiile au fost dintre cele mai vibrante: aterizasem intr-un univers paralel, office chic, cu fete scoase din cutie si idei raspicate si fara urma de sovaiala. Am incheiat prima zi in bratele cuiva, epuizata, plangand, cu universul naiv desirat la picioare. In loc de concepte si proiecte incitante, de opinii cu wow factor included, cel mai adesea discutia se pierdea, previzibil, in barfe marunte, detaliate, rautacioase pana la cer, despre alte fete ca scoase din cutie. In loc sa invat, ajungeam sa-mi iau campii. E si asta o lectie. Dulcea ratacire a durat putin. M-am trezit brusc, ca multi altii, cu task-uri care ma depaseau, de care cate unul sau altul platiti de-adevaratelea sa le faca nu avusesera timp, liste nesfarsite de jurnalisti si event gifts de asamblat, cu precizia unui robotel dintr-un sweatshop chinezesc. Zilele au trecut greu, fiecare minut incarcat de dorinta sincera de a lasa toata falsitatea in urma, orele s-au dus, una dupa alta, in salturi inovative si flick-flackuri imaginare stiind ca tot efortul va fi, glorios, in van.

Un lucru insa, din cele invatate, mi-a prins bine si m-a scos la liman de multe ori, fara nicio legatura cu contextul initial: "poti spune orice, absolut orice, oricui, atata vreme cat stii cum s-o faci, ca sa obtii ce vrei". Ingrozitoare in acele vremuri marcate de un idealism feroce, ironic picurand in urechi cateva zile mai tarziu cand aflam ca nu vor angaja pe niciunul dintre noi, dulce refren evocat mai tarziu, la ore tarzii de disperare si cearta crunta cu tastatura pe texte care nu voiau sa se dea pe brazda. Vorbe cum nu se poate mai adevarate, din pacate...

Convalescenta

Dintre speciile pe cale de disparitie bune de tratat la Teleenciclopedia sa ne oprim astazi la convalescenta. Un obicei pierdut, de a-ti ingadui (la ordinele medicului de cele mai multe ori) o perioada de recuperare, respiro si odihna in vederea insanatosirii. Cand a disparut asta si cum de cu totii ne revenim asa usor din orice, de cand a devenit anormal sa stai acasa pentru ca ai guturai?

Nu se mai poarta acum convalescenta decat daca chiar nu poate fi impiedicata, in goana nebuna dupa... (oare dupa ce?) care ne duce la birou cu febra 38 jumate, topaind intr-un picior pe scari cu "doar o luxatie" si pumnul de antibiotice pe birou, langa tastatura. Unde au disparut oare zilele acelea molatice, de zacut in pat intr-o dulce stare de plutire fara griji, fara birou, fara e-mailuri controlate obsesiv-compulsiv o data la un sfert de ora? Zile in care telefonul nu suna, cand te baricadezi in pat cu o carte buna (2, 3...) si n-ai nicio problema sa mai atipesti printre pagini, zile cand te ridici de acolo doar ca sa faci un ceai cu lamaie si miere...

Remember how it feels?


Sursa foto

Easy Sundays

Easy Sundays pot fi in orice zi a saptamanii...

Ex 1: Vacanta la Londra - o duminica de sase zile, tihnita si minunata. Prin curte la British, la o cafea pe Knightsbridge in jos, asteptand sa se deschida Hotel Chocolat, la picnic pe iarba in curte la V&A, prin Hyde Park, urmarind admirativ balerinii pe role, luand la rand toate librariile care ne-au iesit in cale, sau hoinarind fara tinta prin Covent Garden...

Ex 2: 1 mai: renovat balconul, placerea de arunca o multime de ciurucuri, cumparaturi, mocheta noua; cappuccino in ploaie, cu Madalina, planuri de cafea la Berlin (unde ni se suprapun vacantele, nesperat), fuga prin ploaie, ceai la carturesti si dulceata, ceai si-un film acasa, adormit pe canapea cu o maxima relaxare... Easy Sunday se intampla si in zilele cand caut fara niciun stress, pe net, intr-o simfonie si-un balet de pe un site pe altul, diverse nimicuri adorabile si locuri noi de hoinarit...

Uneori, Easy Sundays pica si duminica... duminica aceasta, de exemplu, cand ne-am trezit brusc dar fara graba la 8, am servit o omleta indestulatoare cu garnitura de cappuccino get-beget, urmata de doua ore de tolanit la soare asezonate cu briza rece-rece, sa nu simtim cum ne rumenim in obraji. Incet incet am luat-o spre spa, rasfat si acolo, papa bun la autoservire in eforie, drum tihnit inapoi. Atipit in masina, apoi pe canapea, printre poze cu maci :)

La mare, pe fuga

Povestea intreaga aici.

Pe birou

Alaturi si pretutindeni, o zi imposibila..

Ploaia

Dintotdeauna mi-a placut cu toata fiinta ploaia, multe amintiri intense s-au petrecut pe timp de ploaie si ceaiul are alta savoare cand afara se rup norii... Doua ploi recente raman adanc in memorie: ambele la cafea, pe terasa, sub umbrela, depanand povesti in aerul proaspat si rece, inghetata dar vibrand de culorile ploii de langa noi...

Rezolutii de primavara

Dupa ce primele trei luni din an s-au dovedit a fi foarte departe de ce asteptam sau de ce aveam nevoie de la ele, sunt hotarata ca primavara asta sa devina (mai cu forta, mai cu vorba buna) ceea ce imi doresc eu sa devina. Stiu sigur ca oricat m-as concentra si oricat soare va fi afara, tot nu voi ajunge peste noapte sa lucrez intr-un loc jucaus si plin de haz, unde sa vin in hanorak la birou, cu rucsacul atarnand pe un umar. Insa stiu la fel de bine ca banalitatile de zi cu zi devin mai frumoase cu flori proaspete pe birou, muzica in boxe si tablouri vesele pe pereti. Stiu sigur ca n-o sa plec mai devreme de 19.00 de aici, monday-to-friday, insa la fel de sigur e ca serile vor fi mai calde si neprevazute cand de la birou voi ateriza direct la un concert sau la o bere pe terasa chiar daca intr-o camasa scrobita si nu intr-un tricou foarte colorat si pus pe sotii cum mi-ar sade mai bine.

Alte rezolutii includ hoinarit prin parcuri in pauza de pranz, nopti pierdute prin baruri, cu reveniri acasa pe la 3 dimineata, plimbari prelungite pe strazi (fie ele si in constructie, tot contribuie mai mult la conditia fizica si mai ales psihica decat urcatul a trei etaje de scari de corporatie in serii de cate 5 ;) chiar tremurand de frig pentru ca hainele groase si sport nu se potrivesc bine cu pantaloni de costum (da, am dezvoltat o fixatie cu costumul, but i'm working on it).

Inceput de weekend

Dupa o saptamana de cosmar la birou (sau macar de cosmarel-sunt sigura ca se poate si mai rau si ca in curand voi afla exact si in mod direct cat de rau), care m-a tinut la serviciu pana la 9.40 p.m. vineri seara si m-a stors de puteri cat sa nu mai fiu in stare sa ma tarasc pana pe schiuri dis-de-morning, sunt decisa ca weekendul asta sa fie cat mai relaxant cu putinta (faptul ca am inceput acest post la 5.30 sambata dimineata cu chestii de serviciu in cap demonstreaza cu varf si indesat ca trebuie sa ma stradui pretty hard). Asadar incepem cu mic-dejun la Violeta, martisor la MȚR, plimbare in parc cu o cafea si nicio urma de graba. Adorm din nou, inca trei ore, hotarata ca va fi o zi insorita, calda si minunata! I'll keep u posted...

8:30 la birou

Liniste, muzica frumoasa si noua, breakfast, ceai verde si timp de adunat ganduri si impartit pareri. Linistea de dinaintea furtunii, relaxarea inconstienta inainte de inca o zi de kamikaze intr-un film de care nu apartin. Absolut minunat!

Inside

Furtuna de frunze moarte, praf si crivat uscat si taios... detasarea glaciala de dinainte de saltul in gol. Fara povesti sentimentale si vin fiert toamna asta. Numai ura in stare pura, lipsa de vise si ura de maine. Trantit de usi, in urma. Pustiu. Atat.

Spusa de azi (2)

"If you're going through hell, keep going". Elsewhere.

(Winston Churchill with a bit of help)

10 ani

E mult, e putin? Acum 10 ani ma incalceam pentru primele dati prin trasee dubioase de ratb prin Bucuresti, ratacindu-ma cu precizie de ceas elvetian de fiecare data cand trebuia sa ajung pe undeva. Imi amintesc perfect prima toamna, cu dimineti reci si neprietenoase, cu primele cafele cu grupa cand chiuleam la curs si mergeam la "Bombonica", cand mergeam la primele concerte si inghetam in statia de tramvai spre/dinspre caminul lui Nikos, singura din clasa cu care mai tineam legatura. Au trecut 10 ani de cand se sunase de iesire, dupa bac, si-am luat-o care-ncotro, din aceleasi blockstarturi dar in atatea directii... Ne-am revazut, dupa 10 ani, zambarind si povestind, atat de diferiti de cei care ne stiam, cu 10 ani mai intelepti, dar la fel de sturlubatici. Placut si datator de revelatii, din atata diversitate de trasee, alegeri, cotituri. Fiecare cu siguranta lui si raspunsurile proprii, la o lectie care se invata din mers. Reintoarsa in Bucurestiul de zi cu zi, mai putin iubit decat atunci, schimbat si el dupa 10 ani, inaugurez o noua repriza de dor. Dor sa mai povestim la o bere si dor de mine, de atunci si de acum.

Aproape demisie

De blog. Ma simt, intr-un mod ciudat si greu de explicat, ca in copilarie. Atunci cand cresteam si-mi ramanea tricoul cu batman stramt, apoi mic... si nu voiam sa ma despart de el, il tineam cu incapatanare in dulap pana cand s-a mutat pe monstrul de plus adus de mama de la rusi - ursuletz carpatin cu tricou de batman (sic!) si nasture-ntr-o ureche.

Nu pot spune sigur ca inchidem blogul, dar incepe sa nu se mai potriveasca, incep sa nu-l mai simt acasa. Ne mutam in offline, ne vedem la praji si ceai verde si bere pe terase, in loc sa ne conversam in rubrica de comentarii. Poate mai trec pe aici, cu o insemnare-doua, sa-mi mai incerc tricoul de batman, din cand in cand - poate intr-o zi o sa-mi fie iarasi pe masura.

Anti-Bucuresti

Azi sunt anti-Bucuresti. M-am saturat si nu mai vreau. Mi s-a luat existential de toate aburelile de campanii electorale, care promit cu nesimtire lucruri despre care stim cu totii ca n-or sa se intample.
M-am saturat sa vad florarese la metrou cu florile-n galeti portocalii, inscriptionate electoral, si afise lipite direct pe copaci, de-a lungul soselei de centura.

Votez, peste doua saptamani, in cel mai privilegiat sector din Bucuresti, traiesc insa intr-un sector mai incolo, pe un santier perpetuu. Rasar peste noapte parculete spoite si parcari la fiecare colt de bloc, electoral si de umplutura, lasand incredibil de mult praf in urma, pe pantofi si plamani. Iar am noroc: stau la 7 si am niste copaci umbrosi sub geam, altfel probabil nu rezistam mult in Bucuresti, cu astm bronsic la purtator.

M-am saturat de afisaje si de fluturasi in cutia postala si de nesimtirea cu care sunt agresata vizual de productia publicitara de sezon electoral, cu valente creative de mahala. Ma apuca lehamitea si-o acra enervare cand vad cu cata mitocanie au tupeul sa traga spuza pe turta lor electorala, de partid, cei care nu au alt merit decat ca sunt in acelasi partid cu singurul primar care a si schimbat ceva in parceluta sa de asfalt de Bucuresti.

M-am saturat de dezbateri si aberatii televizate, cand stim cu totii ca nu se rezolva din vorbe nici traficul, nici parcarile lipsa, nici poluarea, nici aglomeratia din metrou, nici aerul irespirabil din RATB, nici atatea altele.

Azi m-am saturat.

Spiridus Anti-Bucuresti.

Outer body experience

In metrou ma pierd printre ganduri, fara a tine cont de statii... e tarziu, cobor la ultima si oricum mai e pana acolo... Deodata te vad, stai vis-a-vis, din senin si citesti cartea de pe noptiera mea. Zambesti si din cand in cand iti ridici privirea, spre a medita, in gol... Mai trece o statie, mai intorci o foaie. Nu te cunosc, nu semeni cu nimeni cunoscut, nu pot ghici cum e viata ta dincolo de metrou si de carte, dar e putin ciudat cum citesti acum aceleasi randuri pe care le voi citi peste cateva seri: aceeasi carte, acelasi metrou. Aceleasi cuvinte desteapta trairi diferite in tine... sunt aceleasi randuri care ma vor face sa ma opresc, la randul meu din citit... sau poate le voi parcurge pe nerasuflate, inghitind pagina dupa pagina? Nu te stiu, dar nu ma pot abtine sa te privesc intrebandu-ma cine esti si cum traiesti randurile in care ma regasesc din cand in cand, sau daca, dimpotriva, sunt trairi pe care nu le-as putea, nu le-ai putea intelege. Imi imaginez cum esti, te ghicesc, imi inchipui obiectele de langa tine, te confectionez din clisee, si n-o sa stii niciodata, n-o sa stiu niciodata daca eram aproape sau nu de realitate. Citesti domol, cu un suras... ma intreb, cand voi ajunge acolo, la acelasi rand, voi surade la fel sau ma voi incrunta, a neincredere si dezicere?

As putea fi tu de acum cativa ani, ai putea fi eu de peste carti, saptamani si aventuri neintamplate inca. Citesti netulburata o carte atat de personala, in vazul tuturor... si am un sentiment greu de pus in cuvinte: iti rasfoiesc gandurile si amintirile dintr-o privire, asternuturile ravasite dintre pagini... citesti Henry & June in metrou: aceleasi pagini, alte asternuturi – impartim, efemer, cateva statii si-o carte.

Mixed up. Stirred, not shaken.

N-am mai scris de mult si n-o sa scriu o vreme. Sunt zile si saptamani in care simt nevoia sa ma ghemuiesc in mine si sa traiesc totul pe cont propriu, ego-centric. Universul, obiectele, intamplarile, trairile se absorb intern cu lacomie, pe nemestecate, se inghesuie toate de-a valma fara timp de nimic.

E o perioada de schimbari, mai mari sau mai mici, toate diferite si multe neprevazute, in care reflectiile si reflexiile raman inauntru, pe dinauntru, pentru ca atunci cand incep sa scriu nu reusesc sa scriu totul, pana la capat, complet... si scrisul isi pierde din rost, pentru ca reflecta un punct temporar de vedere.

Lucrurile capata forme noi - ideile, gandurile, deciziile fac toate piruete noi, zi de zi. Piesa se scrie din mers, intr-un ritm aparte si in ruperi de ritm, fara pauze de scris.

E bine, dar e iures.

NY Resolutions or lack of...

Niciodata la final de an nu sunt in dispozitia de evaluari, retrospective, rezolutii sau setari de obiective (oricum le-ai spune). Cumva, nu stiu de ce, asta nu prea se incadreaza in dispozitia de bulgareala, impodobit brad, ski si nazbatii prin zapada - specifica de sarbatori, motiv pentru care partea de New year's resolutions o ratez sau o driblez an de an.

Prin ianuarie insa, la vreo doua saptamani dupa inceputul de an, incep sa se cristalizeze idei, ganduri, task-uri ramase, dorinte neindeplinite pana la capat. Prinde forma o lista de schimbari despre ce vreau mai mult, ce vreau mai putin, ce nu mai vreau, ce vreau in plus si cum as vrea sa fiu eu anul acesta, ce persoana as vrea sa locuiasca in corpul meu, ce vise si ce eu as vrea sa devin, ce zambete sa trezesc in oamenii de langa mine.

2008 a inceput insa ca o avalansa. Fara timp de reflectii, cu schimbari in viteza, decizii, surprize placute. Despartiri de oameni dragi, carora deja le simt lipsa, desi mai urmeaza o saptamana de preaviz. Amintiri despre nopti petrecute in planificari, exceluri, drafturi, texte, petreceri, baloane. Ordine in ganduri, in foldere, in proiecte, in suflet. Planuri noi, ganduri noi, desprinderi. Amalgam de legaturi din trecut si dificile desprinderi. Soul swinging in between.
NO mood for writing, I'm afraid...