Working Girl's Chronicles: First days in the office

Prima experienta legata de serviciu a fost una traumatizanta. Eram in anul 4 de facultate si m-am inscris intr-un proiect studentesc care se finaliza cu internship-uri de 2 saptamani in cateva firme dintre cele ravnite de studenti (fericiti cei simpli...) si cu cele mai solide employer brand pe atunci. Mi-am facut CV-ul in asa fel incat nu putea fi ratacit sau confundat (cine ar fi putut, honestly, ignora un creier verde, decupat, A3, cu infos grupate pe verso, in formatii neuronale) si m-am trezit printre fericitii castigatori ai unui drive-test existential intr-o celebra agentie de PR.

Impresiile au fost dintre cele mai vibrante: aterizasem intr-un univers paralel, office chic, cu fete scoase din cutie si idei raspicate si fara urma de sovaiala. Am incheiat prima zi in bratele cuiva, epuizata, plangand, cu universul naiv desirat la picioare. In loc de concepte si proiecte incitante, de opinii cu wow factor included, cel mai adesea discutia se pierdea, previzibil, in barfe marunte, detaliate, rautacioase pana la cer, despre alte fete ca scoase din cutie. In loc sa invat, ajungeam sa-mi iau campii. E si asta o lectie. Dulcea ratacire a durat putin. M-am trezit brusc, ca multi altii, cu task-uri care ma depaseau, de care cate unul sau altul platiti de-adevaratelea sa le faca nu avusesera timp, liste nesfarsite de jurnalisti si event gifts de asamblat, cu precizia unui robotel dintr-un sweatshop chinezesc. Zilele au trecut greu, fiecare minut incarcat de dorinta sincera de a lasa toata falsitatea in urma, orele s-au dus, una dupa alta, in salturi inovative si flick-flackuri imaginare stiind ca tot efortul va fi, glorios, in van.

Un lucru insa, din cele invatate, mi-a prins bine si m-a scos la liman de multe ori, fara nicio legatura cu contextul initial: "poti spune orice, absolut orice, oricui, atata vreme cat stii cum s-o faci, ca sa obtii ce vrei". Ingrozitoare in acele vremuri marcate de un idealism feroce, ironic picurand in urechi cateva zile mai tarziu cand aflam ca nu vor angaja pe niciunul dintre noi, dulce refren evocat mai tarziu, la ore tarzii de disperare si cearta crunta cu tastatura pe texte care nu voiau sa se dea pe brazda. Vorbe cum nu se poate mai adevarate, din pacate...