08 December 2009
No time
No time to put life on hold any more. Hard learnt lesson, completely earned & uploaded. Beautifully bruised in the process, making it even more boldly worthwhile. No time left for somedays' frustrations cozily tucked up under missed deadlines with the self. No delayed, postponed or canceled follies. No rose-tinted sunglasses for the light within. No need to fuss. No more, not any more.
30 September 2009
Pentru ca.
Pentru ca imi place sa adorm pe canapea, seara de seara, pentru ca imi place cum ma certi bosumflat si ma boscorodesti impachetandu-ma usor, pentru transport pana in dormitor. Pentru ca ma zgaltai cat sa inteleg ca nu sunt in pat, insa destul de usor cat sa nu ma trezesc pana acolo. Pentru ca promit mereu ca nu mai fac, desi niciunul n-am putea lua asta in serios. Pentru ca imi doresc sa fac asta si la 80 de ani.
Sambata ma marit. Pentru ca.
Sambata ma marit. Pentru ca.
09 August 2009
25 July 2009
10 July 2009
Working Girl's Chronicles: First days in the office
Prima experienta legata de serviciu a fost una traumatizanta. Eram in anul 4 de facultate si m-am inscris intr-un proiect studentesc care se finaliza cu internship-uri de 2 saptamani in cateva firme dintre cele ravnite de studenti (fericiti cei simpli...) si cu cele mai solide employer brand pe atunci. Mi-am facut CV-ul in asa fel incat nu putea fi ratacit sau confundat (cine ar fi putut, honestly, ignora un creier verde, decupat, A3, cu infos grupate pe verso, in formatii neuronale) si m-am trezit printre fericitii castigatori ai unui drive-test existential intr-o celebra agentie de PR.
Impresiile au fost dintre cele mai vibrante: aterizasem intr-un univers paralel, office chic, cu fete scoase din cutie si idei raspicate si fara urma de sovaiala. Am incheiat prima zi in bratele cuiva, epuizata, plangand, cu universul naiv desirat la picioare. In loc de concepte si proiecte incitante, de opinii cu wow factor included, cel mai adesea discutia se pierdea, previzibil, in barfe marunte, detaliate, rautacioase pana la cer, despre alte fete ca scoase din cutie. In loc sa invat, ajungeam sa-mi iau campii. E si asta o lectie. Dulcea ratacire a durat putin. M-am trezit brusc, ca multi altii, cu task-uri care ma depaseau, de care cate unul sau altul platiti de-adevaratelea sa le faca nu avusesera timp, liste nesfarsite de jurnalisti si event gifts de asamblat, cu precizia unui robotel dintr-un sweatshop chinezesc. Zilele au trecut greu, fiecare minut incarcat de dorinta sincera de a lasa toata falsitatea in urma, orele s-au dus, una dupa alta, in salturi inovative si flick-flackuri imaginare stiind ca tot efortul va fi, glorios, in van.
Un lucru insa, din cele invatate, mi-a prins bine si m-a scos la liman de multe ori, fara nicio legatura cu contextul initial: "poti spune orice, absolut orice, oricui, atata vreme cat stii cum s-o faci, ca sa obtii ce vrei". Ingrozitoare in acele vremuri marcate de un idealism feroce, ironic picurand in urechi cateva zile mai tarziu cand aflam ca nu vor angaja pe niciunul dintre noi, dulce refren evocat mai tarziu, la ore tarzii de disperare si cearta crunta cu tastatura pe texte care nu voiau sa se dea pe brazda. Vorbe cum nu se poate mai adevarate, din pacate...
Impresiile au fost dintre cele mai vibrante: aterizasem intr-un univers paralel, office chic, cu fete scoase din cutie si idei raspicate si fara urma de sovaiala. Am incheiat prima zi in bratele cuiva, epuizata, plangand, cu universul naiv desirat la picioare. In loc de concepte si proiecte incitante, de opinii cu wow factor included, cel mai adesea discutia se pierdea, previzibil, in barfe marunte, detaliate, rautacioase pana la cer, despre alte fete ca scoase din cutie. In loc sa invat, ajungeam sa-mi iau campii. E si asta o lectie. Dulcea ratacire a durat putin. M-am trezit brusc, ca multi altii, cu task-uri care ma depaseau, de care cate unul sau altul platiti de-adevaratelea sa le faca nu avusesera timp, liste nesfarsite de jurnalisti si event gifts de asamblat, cu precizia unui robotel dintr-un sweatshop chinezesc. Zilele au trecut greu, fiecare minut incarcat de dorinta sincera de a lasa toata falsitatea in urma, orele s-au dus, una dupa alta, in salturi inovative si flick-flackuri imaginare stiind ca tot efortul va fi, glorios, in van.
Un lucru insa, din cele invatate, mi-a prins bine si m-a scos la liman de multe ori, fara nicio legatura cu contextul initial: "poti spune orice, absolut orice, oricui, atata vreme cat stii cum s-o faci, ca sa obtii ce vrei". Ingrozitoare in acele vremuri marcate de un idealism feroce, ironic picurand in urechi cateva zile mai tarziu cand aflam ca nu vor angaja pe niciunul dintre noi, dulce refren evocat mai tarziu, la ore tarzii de disperare si cearta crunta cu tastatura pe texte care nu voiau sa se dea pe brazda. Vorbe cum nu se poate mai adevarate, din pacate...
02 July 2009
Convalescenta
Dintre speciile pe cale de disparitie bune de tratat la Teleenciclopedia sa ne oprim astazi la convalescenta. Un obicei pierdut, de a-ti ingadui (la ordinele medicului de cele mai multe ori) o perioada de recuperare, respiro si odihna in vederea insanatosirii. Cand a disparut asta si cum de cu totii ne revenim asa usor din orice, de cand a devenit anormal sa stai acasa pentru ca ai guturai?
Nu se mai poarta acum convalescenta decat daca chiar nu poate fi impiedicata, in goana nebuna dupa... (oare dupa ce?) care ne duce la birou cu febra 38 jumate, topaind intr-un picior pe scari cu "doar o luxatie" si pumnul de antibiotice pe birou, langa tastatura. Unde au disparut oare zilele acelea molatice, de zacut in pat intr-o dulce stare de plutire fara griji, fara birou, fara e-mailuri controlate obsesiv-compulsiv o data la un sfert de ora? Zile in care telefonul nu suna, cand te baricadezi in pat cu o carte buna (2, 3...) si n-ai nicio problema sa mai atipesti printre pagini, zile cand te ridici de acolo doar ca sa faci un ceai cu lamaie si miere...
Remember how it feels?
Sursa foto
Nu se mai poarta acum convalescenta decat daca chiar nu poate fi impiedicata, in goana nebuna dupa... (oare dupa ce?) care ne duce la birou cu febra 38 jumate, topaind intr-un picior pe scari cu "doar o luxatie" si pumnul de antibiotice pe birou, langa tastatura. Unde au disparut oare zilele acelea molatice, de zacut in pat intr-o dulce stare de plutire fara griji, fara birou, fara e-mailuri controlate obsesiv-compulsiv o data la un sfert de ora? Zile in care telefonul nu suna, cand te baricadezi in pat cu o carte buna (2, 3...) si n-ai nicio problema sa mai atipesti printre pagini, zile cand te ridici de acolo doar ca sa faci un ceai cu lamaie si miere...
Remember how it feels?
Sursa foto
01 July 2009
Cel mai simpatic titlu
Din presa de azi: Patriciu sapa dupa potcoave de caluti de mare :) Sooo cute!
25 June 2009
Working Girl's Chronicles: Aplicatii si aplicanti
Episodul curent (cele anterioare aici si aici) e cumva intre mine si psihologul meu imaginar, motiv de batut campii pe blog, ca de aia exista, despre traumatizantul proces de recrutare pe timp de criza, cand nu e usor nici sa fii pe partea cealalta a baricadei, aka in pozitia privilegiata de a face angajari. Doua sunt tematicile principale de vorbit singura-n noapte si datatoare de intrebari retorice:
(1) Fotografia din cv: bineinteles ca ma asteptam sa ma amuz copios, sunt notorii exemplele de poze gen hi5 singura la mare, la soare... Overall, m-am trezit cu o profunda tristete existentiala. Nu zice nimeni sa ai poze profesioniste, desi pretul aparatelor digitale a ajuns spre 100 eur pentru unul decent, iar 90% din telefoane pot scoate o poza rezonabila daca chiar vrei, asa ca de ce sa pui pe cv poze neclare, poze in care in prim plan e o imprimanta, poze in care se vad pixelii mai mari si mai clari decat ochii tai, poze in care abia intr-un colt se desluseste o silueta umana? Care o fi scopul acestei poze? Poate ca nenorocitul aflat fata-n fata cu sute de cv-uri sa aiba un reper vizual sa se descurce si sa coreleze noianul de info despre locuri de munca, calificari si potential cu mutra corespunzatoare?? Si atunci, de ce imi pui si fatza ta in fundal cand in prim plan e o imprimanta? De ce nu lasi numai imprimanta, daca asta te reprezinta, sigur imi amintesc mai usor... (insider tip: desi un ghiveci simpatic ar fi mai memorabil ;) Iar daca tot iti vad fata, de ce iti pui ochelari de soare cat jumate din ea? Pentru ca ai? Pentru ca sunt indispensabili mediului profesional, pentru ca adauga expresivitate si stil? Sau de ce te uiti la mine de parca m-ai lua la bataie? Inteleg, e greu cand te urmaresc paparazzi, dar chiar o fi prima si ultima poza de pe pamant, singura?? De ce pui poze full body, daca aplici la un job cu oarecare valente intelectuale - ar trebui sa-mi pese ca arati beton, cand spun acolo in anuntul meu nivel de cariera 3-5 ani si nu ma refer la modelling? Apropos de asta, o observatie subiectiva: baietii au poze mult mai putin penale decat fetele si, din socotelile mele suspuse greselii, un procent mai mare cred ca merita efortul sa-si puna una pe cv.
(2) Adresa de contact: inteleg ca s-au epuizat cele nume.prenume sau invers si tii sa-ti evidentiezi personalitatea si inventivitatea, insa chestii gen pisoias sforaici, sleepwalker22, shut_up3,14, skywalker1969 si alte alea oare or suna bine in tastele angajatorului? Nu zic nu, putina flexibilitate n-a stricat nimanui, chiar eu am aplicat cu adresa de spiridus la diverse joburi, astfel ca am inceput interviul pe o nota optimista gen "buna, spiridusule!" dar pentru toti ursuletii, neintelesele si obiwankenobi din online - pls gasiti-va si unele mai rezervate, e atat de usor sa-ti faci automatic forwarding de pe o adresa pe alta...
(3) Relevanta: sunt perfect de acord ca nu stii niciodata de unde sare iepurele si, statistic vorbind, legea numerelor mari spune ca vor creste sansele de succes atunci cand urmaresti o suta de mii de piste si aplici la triliarde de joburi decat daca iti pariezi pe unul singur. Big news: daca nu esti entry-level, sansele sunt sa se aplice plicticosenia aia de rationament pentru fraieri care au citit la scoala despre pozitionare si segmentare si care zice ca unei nevoi specifice, nisate, ii raspunzi cu oferta fix pe nisa aia nu pe alta, in parametrii respectivi. Nu pot decat sa ghicesc ca toti cei care au dat, ca si mine, un anunt ff specializat, vor sterge cu maxim zel toate aplicatiile din partea actorilor care se cred ingineri, agentilor de vanzari care se cred PR-isti, asistentelor, centralistelor si call center operators care se cred manageri, accountilor care se cred tehnici si tehnicienilor care se cred copywriteri.
Cam astea ar fi frustrarile de azi si din ultima luna... bear with me, se intrevede luminita de la capatul tunelului...
(1) Fotografia din cv: bineinteles ca ma asteptam sa ma amuz copios, sunt notorii exemplele de poze gen hi5 singura la mare, la soare... Overall, m-am trezit cu o profunda tristete existentiala. Nu zice nimeni sa ai poze profesioniste, desi pretul aparatelor digitale a ajuns spre 100 eur pentru unul decent, iar 90% din telefoane pot scoate o poza rezonabila daca chiar vrei, asa ca de ce sa pui pe cv poze neclare, poze in care in prim plan e o imprimanta, poze in care se vad pixelii mai mari si mai clari decat ochii tai, poze in care abia intr-un colt se desluseste o silueta umana? Care o fi scopul acestei poze? Poate ca nenorocitul aflat fata-n fata cu sute de cv-uri sa aiba un reper vizual sa se descurce si sa coreleze noianul de info despre locuri de munca, calificari si potential cu mutra corespunzatoare?? Si atunci, de ce imi pui si fatza ta in fundal cand in prim plan e o imprimanta? De ce nu lasi numai imprimanta, daca asta te reprezinta, sigur imi amintesc mai usor... (insider tip: desi un ghiveci simpatic ar fi mai memorabil ;) Iar daca tot iti vad fata, de ce iti pui ochelari de soare cat jumate din ea? Pentru ca ai? Pentru ca sunt indispensabili mediului profesional, pentru ca adauga expresivitate si stil? Sau de ce te uiti la mine de parca m-ai lua la bataie? Inteleg, e greu cand te urmaresc paparazzi, dar chiar o fi prima si ultima poza de pe pamant, singura?? De ce pui poze full body, daca aplici la un job cu oarecare valente intelectuale - ar trebui sa-mi pese ca arati beton, cand spun acolo in anuntul meu nivel de cariera 3-5 ani si nu ma refer la modelling? Apropos de asta, o observatie subiectiva: baietii au poze mult mai putin penale decat fetele si, din socotelile mele suspuse greselii, un procent mai mare cred ca merita efortul sa-si puna una pe cv.
(2) Adresa de contact: inteleg ca s-au epuizat cele nume.prenume sau invers si tii sa-ti evidentiezi personalitatea si inventivitatea, insa chestii gen pisoias sforaici, sleepwalker22, shut_up3,14, skywalker1969 si alte alea oare or suna bine in tastele angajatorului? Nu zic nu, putina flexibilitate n-a stricat nimanui, chiar eu am aplicat cu adresa de spiridus la diverse joburi, astfel ca am inceput interviul pe o nota optimista gen "buna, spiridusule!" dar pentru toti ursuletii, neintelesele si obiwankenobi din online - pls gasiti-va si unele mai rezervate, e atat de usor sa-ti faci automatic forwarding de pe o adresa pe alta...
(3) Relevanta: sunt perfect de acord ca nu stii niciodata de unde sare iepurele si, statistic vorbind, legea numerelor mari spune ca vor creste sansele de succes atunci cand urmaresti o suta de mii de piste si aplici la triliarde de joburi decat daca iti pariezi pe unul singur. Big news: daca nu esti entry-level, sansele sunt sa se aplice plicticosenia aia de rationament pentru fraieri care au citit la scoala despre pozitionare si segmentare si care zice ca unei nevoi specifice, nisate, ii raspunzi cu oferta fix pe nisa aia nu pe alta, in parametrii respectivi. Nu pot decat sa ghicesc ca toti cei care au dat, ca si mine, un anunt ff specializat, vor sterge cu maxim zel toate aplicatiile din partea actorilor care se cred ingineri, agentilor de vanzari care se cred PR-isti, asistentelor, centralistelor si call center operators care se cred manageri, accountilor care se cred tehnici si tehnicienilor care se cred copywriteri.
Cam astea ar fi frustrarile de azi si din ultima luna... bear with me, se intrevede luminita de la capatul tunelului...
12 June 2009
Ssssht! Universul conspira, sa nu-l tulburam...
Universul conspira cel mai bine cand nu te stradui absolut deloc, si cand iei decizii aleator, fara nicio grija sau preocupare sa iasa bine. Cand sa mergem o saptamana la Berlin? In iulie sau august? Sa zicem iulie, ca vine mai repede... In prima parte, sau in a doua? Mi-e absolut egal... cat costa biletele de avion? Exact la fel in orice saptamana. Hmm... hai sa mergem de pe 18 pe 25, sa zicem... Sa fie racoare si sa ne sarbatorim ziua pe meleaguri straine... vrei? Whatever... [trec aprox 1,5 luni de la faza de luat bilete si rezervat hotel] Auzi, era un concert misto la Berlin... nu mai stiu cine, parca auzisem... U2?! Cand e? Pe 18 iulie seara. Sigur nu mai sunt bilete! Mai sunt? Da, mai sunt!! Mergem? Mergem! MERGEM!!!
WTF, nici daca ma dadeam peste cap nu se intampla asa o potriveala!!!
WTF, nici daca ma dadeam peste cap nu se intampla asa o potriveala!!!
09 June 2009
Subscribe to:
Posts (Atom)